Depunerea trairilor

Intr-o legatura de cuplu sau de familie exista tot felul de sentimente. Ele exista si se manifesta ca atare. Iti iubesti partenerul, vrei sa fii cu el, te simti bine cu el. Dar aceasta placere este o traire in sine, este ca energia – nu poate sa fie pastrata in sine, ca energie. O poti folosi, o poti introduce in ceva insa pentru ca energia sa capete consistenta, existenta este necesar sa fie un aparat, o instalatie, un ceva. Ca urmare, legatura inconstienta are nevoie de un organizator, de un continator care sa-i permita sa fie identificat ca si cuplu.

Te simti bine cu tot felul de persoane dar nu cu toate persoanele poti sa constitui un cuplu sau un grup ceea ce face sa existe o preocupare privind aceste forme in care sa fie depozitate diferite sentimente, diferite trairi.

Sa plecam de la un fapt banal – ea vrea sa se casatoreasca. Casatoria are o semnificatie pentru ea. Casatoria ofera siguranta - de exemplu - poate sa fie unul din rationamentele care insotesc aceasta preocupare. Dar pentru ca o casatorie sa existe ea trebuie sa fie o instanta diferita de cei doi. In aceasta instanta fiecare va depune ceva – ea va depune iubirea pentru el, nevoia de siguranta, asteptarea unui copil, etc. Casatoria va juca rolul unei membrane care va cuprinde aceste lucruri. In aceasta situatie sentimentele, fantasmele, trairile pozitive sau negative au nevoie de un continator. Acest continator este relativ independent de cei doi. In cazul casatoriei, fiecare va vedea lucrurile intr-un anumit mod si va incerca sa se asigure cu privire la ele. Fara aceasta membrana o fantasma va ramane ca atare, pierduta intr-o arie de aleatoriu, de intamplator, de nediferentiere.

Devenind un loc in care se pot depune locuri, ea va juca un rol similar pielii – contine un corp si il delimiteaza. Se identifica ca o institutie in sine, ca ceva care este accesibil unui ochi exterior. In esenta vorbim de o siguranta care exista si inainte. Insa ceea ce creeaza diferenta este iluzia tertului, a depunerii evidente in ceva.

Locuri de acest tip sunt frecvente in viata noastra. Sa consideram persoanele dependente. Ele depun trairile lor in obiectul adictiei lor. Cand copilul se joaca pe computer, vorbim despre o relatie in sine, despre un loc in care acesta pune agresivitatea sau placerea sau concurenta sau abilitatile sale. Jocul devine un tert, diferit de el si parintii sai sau colegii sai si in care reuseste sa depuna continuturi pe care le simte. Cand un cuplu iese in oras are nevoie de un obiect tert. Ies undeva, fara acest loc de depunere a propriei placeri nu se intampla nimic,indiferent daca vorbim de un club, parc, discoteca, teatru, opera, strada, coltul blocului. Ceea ce simte pentru celalalt are nevoie si de un loc de depunere, altfel continutul ramane la nivel fantasmatic.

Lucrurile devin mult mai incurcate atunci cand ne situam in planul unor fantasme resimtite ca interzise. Acestea au nevoie de un loc de plasare, depozitare, un loc in care sa fie resimtite ca fiind in siguranta. Ele vor constitui mereu motive de incepere a unei psihoterapii. Unde iti depui teama, frica de moarte? Unde iti depui angoasa si panica. Cu siguranta cunoasteti frica mamelor sa nu li se intample ceva negativ copiilor, sa nu cada, sa nu se loveasca, sa nu se accidenteze, sa nu fie atacati, etc. De multe ori, teama aceasta reprezinta o depunere a propriilor temeri la copil. Copilul preia aceste temeri si le manifesta devenind foarte incurcat in diferite situatii in care ceilalti se comporta obisnuit. Din acest punct de vedere copilul este un deponent al diferitelor stari ale parintilor si din acest motiv lucrul terapeutic cu un copil presupune un lucru cu familia.

Un loc de depunere avem mereu. Ceea ce depunem sunt lucruri umane. Uneori accentuam aceste depuneri si ele devin atat de evidente incat sa intorc la noi sub forma de simptom. Iar cand vorbim de simptom, vorbim de psihoterapie.