Dansezi?

Ei, uite, asta cred ca a fost intotdeauna o problema pentru ca femeile s-au simtit mult mai atrase de dans, decat barbatii. Si, din cauza asta, la baluri, petreceri, in salile de dans, vezi multe femei care n-au cu cine dansa. Uneori mai danseaza o ea cu o alta ea, dar nu e acelasi lucru. Plus ca e dificil pentru ca una dintre ele trebuie sa conduca dansul. Iar asta nu mai are niciun farmec.

Nu stiu daca dansul poate fi considerat o moda sau la moda, dar cred ca e o modalitate de expirmare si comunicare. Si se vede treaba ca femeile au ca de obicei mai multe de spus. Cea mai penibila e situatia aceea in care te afli la o petrece sau la un curs de dans si nu ai cu cine dansa. Sa astepti sa te invite careva? Sa te retragi pur si simplu? Sa faci abstractie de toata lumea si sa dansezi dupa cum te taie capul? Sa dansezi cu o alta femeie? Sau sa te duci tu la un barbat si sa il intrebi: Dansezi? Tare greu de luat o hotarare!

Tangou argentinian. Ce frumos! Greu de invatat, dar nu imposibil. Porfesori si cursuri gasesti, daca ii cauti cu hotarare. Ideea e sa nu iti faci un hobby pe care sa nu ti-l poti permite. Pantofi de tango (argentinian) se gasesc, dar sunt destul de scumputi si nu rezista ei foarte mult daca esti constiincioasa si perseverenta. Adica, daca dansezi des. Hai sa zicem ca pantofi ti-ai gasit; ori vinde cineva de la sala de dans la care mergi, ori gasesti in vreun magazin prin oras, ori pe net. Dar nu poti sa te duci la dans doar in pantofi, nu-i asa?!? Mai ai nevoie si de o rochie si ceva accesorii care sa te inspire si sa te faca sa te simti in ritm. Costa si orele de dans, deplasatul pana acolo si inapoi acasa. In concluzie, ai nevoie de un fond anume pe care sa ti-l poti permite aloca unei astfel de placeri.

Ok. Faci toate astea, faci rost de pantofi si toate cele, de sala de curs, de profesor si te apuci sa inveti. Dar n-ai partener. Cat poate fi de nedrept! Pentru cele care isi aleg baletul pare ceva mai “usor”. Nu au neaparata nevoie de un partener ca sa repete sau sa danseze. Mai ales daca o fac pentru rolul principal. Dar dansul nu are prea mult farmec de una singura. Parca n-am vazut pana acum anunturi in ziar sau pe net: “Caut partener de dans, pentru 2 seri pe saptamana.” Dar mai stii?!

Cand eram mica, am fost la o petrecere de familie. Printre invitati era si o tipa asa, cam la 30 de ani, necasatorita si foarte apetisanta. Acolo nu s-a mai pus problema ca ea a venit neinsotita si n-are cu cine dansa. A fost tot timpul in centrul atentiei si barbatii prezenti au uitat cu desavarsire de consoartele lor, dansau toti in jurul ei, cu balele prelingandu-se pana la pamant. Deci, se poate si invers! Fiecare cu norocul lui…

Ar mai fi si varianta sa te indragostesti de profesorul de dans. Si sa speri ca el nu are pe nimeni, sau sa nu iti pese absolut deloc de respectiva. Macar in timpul cursului de dans. Daca danseaza mai mult cu tine cand vrea sa le arate celorlalte cum se fac anumiti pasi, ce mai conteaza restul?!?

Dansatul asta pare la fel de complicat ca si traitul, ca si viata. Are un ritm, inventat si/sau impus de altcineva, ai nevoie de un partener cu care sa dansezi si pe care il cam lasi sa te conduca, vrei sa dai tot in timp ce dansezi, sa iti exprimi sentimente, emotii, ganduri si, in acelasi timp, sa nu iti calci partenerul pe picior, sa fii in acelasi ritm si pas cu el.

Da, dar oricat de complicat ar fi, dansul merita efortul. Si nu poti sa iti negi sau sa iti infranezi ritmul din tine, care rezoneaza cu acordurile muzicii. In sinea ta, poate fara a-ti da seama, dansezi fara sa vrei, cu partener sau fara.