Dar si cu vestile bune e o problema. Daca iti merge in permanenta bine, le faci pe toate bine, toate sunt bune in viata ta, atunci oamenii incep sa te invidieze pentru ca, nu-i asa, unde s-a mai auzit de cineva sa fie fericit si sa ii mearga bine?!? Cum e posibil ca pe criza asta, economica mai ales, sa ii mearga cuiva afacerile si sa fie fericit in familie?
Cum o dai nu-i bine. Daca te plangi, de ce te plangi. Sau, daca te plangi, incepe si celalalt sa se planga mai tare decat tine, ca si cum ati fi intr-o intrecere: hai sa vedem pe cine doare capul mai tare, cine are mai putini bani si mai multe probleme. Daca ceri ajutor si celalalt nu e dispus sa ti-l acorde, iar pici prost, pentru ca ori n-o sa te asculte, ori o sa te trimita la plimbare, nu neaparat intr-o maniera diplomatica. Iar daca iti tii problemele doar pentru tine, atunci inseamna ca te lauzi, ca vrei sa dai cu tifla celorlalti cat de bine iti merge tie. Chiar, cine ti-a dat tie dreptul la fericire? Unde te crezi?!? Dupa care intervine zicala: sa moara si capra vecinului. A ta prea e bine mersi si se bucura de viata.
Am vazut o data un schetch in care un tanar spunea ca il opresc pe strada oamenii, prietenii si il intreaba ce face, iar el isi punea intrebarea daca sa le spuna sau nu. “Daca vrei cu adevarat sa stii ce fac, hai sa mergem la o cafea si sa iti povestesc. Daca nu…vrei sa te mint? Sa iti spun ca sunt bine cand de fapt viata mea e un dezastru?”
Am preluat obiceiul asta de afara, sa salutam si sa intrebam imediat, dintr-o politete diplomatica de care nimeni n-are de fapt nevoie: “Ce faci?”. De cele mai multe ori cine te intreaba nici nu are rabdare sa auda raspunsul tau. Chiar daca i-l dai, spui tot din politete, bine, oricum nu te aude. E mult mai atent si concentrat pe ce are el de spus. Saluta, intreaba ce faci si imediat trece la ale lui. Atunci, oare de ce te-a mai intrebat? Asa, doar ca formula de salut? Inutilitati care, in loc sa apropie oamenii, ii distanteaza, ii lasa cu un gust amar, indepartandu-se raniti si chiar jigniti.
Si apoi, ce sa spui si ce nu spui? Si cui? Celor foarte apropiati, le mai spui cand nu esti bine si de ce, celorlalti insa…te si temi sa o faci. Daca profita de starea si neajunsurile tale pentru a te injunghia pe la spate? Ca mai sunt si din astia. Si chiar si celor foarte apropiati…cat sa filtrezi din informatiile despre tine pe care uneori ei ti le cer? Sa le spui adevarul? Intreg adevarul? Sa le ascunzi ce te doare mai tare? Sa le spui doar asa, in mare, despre ce este vorba? Fiecare caz e diferit. Chiar si momentele pot fi doar prost alese. Uneori avem disponibilitate pentru ceilalti, alteori nu.
Imi spunea o cunostinta ca ea chiar daca ar avea probleme foarte foarte mari in familie, pe cineva bolnav sau chiar un deces in familie, tot si-ar gasi timp pentru ceilalti, aflati la nevoie. Oare chiar asa sa fie?!? Suntem in stare sa fim trup si suflet pentru altcineva, atata timp cat noi trecem prin momente care ne schimba definitiv viata?
Frustrari si resentimente
O femeie intretinuta
