Cuvinte nerostite

Vi s-a intamplat vreodata sa simtiti in aer o tensiune care s-a acumulat in timp, intre voi si persoanele apropiate, de la multele cuvinte nerostite? De la acumularile de ganduri si sentimente care nu au fost verbalizate, care au fost lasate sa treaca pe langa voi, din prudenta, din timiditate, din teama?

Toate aceste lucruri nerostite nu fac altceva decat sa acumuleze aceasta energie, ca o magma in interiorul unui munte. Momentul in care va erupe va lua pe toata lumea prin surprindere; inclusiv pe voi insiva.

Sunt atatea lucruri care au nevoie de lamurire. Un cuvant rostit aiurea, dar care a fost interpretat gresit, care a trecut neobservat, in aparenta, dar care a ranit. Un gest necugetat, negandit, care a atins pe celalat intr-un mod complet neasteptat. Si cu cat trece mai mult timp si nu sunt lamurite, nu sunt explicate si intelese, cu atat creaza o si mai mare distanta, o si mai mare tensiune, de care nimeni nu are nevoie. Si cu care nimeni nu stie ce sa faca.

De ce nu avem curaj sa spunem lucrurilor pe nume? Sa spunem celuilalt, simplu, m-ai ranit? Ce ne opreste in loc, chiar atunci cand se intampla, sa il atentionam pe celalalt ca a gresit fata de noi? Sau cel putin asa credem. Ar fi singura modalitate de a clarifica lucrurile. Poate nici nu a fost rau intentionat, dar asa am preluat noi situatia. Iar cuvintele ar putea usura totul.

Uneori, replicile celorlalti ne iau prin surprindere, ne lasa pe noi fara de raspuns. Primim lovitura si ne blocam. Suntem incapabili sa ne luam apararea, sa spunem ceva, orice. Lasam sa treaca pe langa noi, dupa care incepem sa ne simtim frustrati, nedreptatiti, si inventam tot felul de replici care nu ne-au venit cand aveam nevoie de ele. Dar asta nu mai foloseste la nimic. Noua nu e de folos. Pentru ca nu suntem decat noi singure acolo, nu ne aude nimeni, nu ne mai poate replica nimeni.

Cele mai multe certuri apar astfel, din mici neintelegeri, din atingeri sau intepaturi inutile. In definitiv, e vorba doar de un fel de negociere. Fiecare vine cu cate ceva, are ceva de rostit, fiecare are un raspuns, nu intotdeauna cel asteptat sau dorit de celalalt. Dar asta nu ne face cu nimic mai rai sau mai incapabili.

Prima data e mai greu. Cand spui celuilat: nu sunt de acord cu tine; m-ai ranit inutil; nu inteleg de ce a fost nevoie sa spui asta, la ce ti-a folosit s.a.m.d. Cei care nu sunt obisnuiti cu noi sa fim in stare sa raspundem, or sa fie uimiti si contrariati. Dar o sa le treaca. O sa inteleaga in cele din urma ca persoana din fata lor nu e neaparat lipsita de incredere, de initiativa, spontaneitate sau imaginatie. Si poate ne va respecta mai mult, se va gandi de doua ori inainte sa arunce asa, in treacat, cuvinte neplacute, dure sau inutile. E ca si cum le-am spune: sunt si eu aici; ia-ma in seama si tine cont de mine.

Pe urma e vorba doar de exercitiu. Dupa ce ai trecut de prima faza, in care ai spart gheata, in care ai creat celorlalti si o alta imagine, o noua impresie, o sa inceapa sa iti placa. O sa fii multumita cu aceasta noua modalitate in care ceilalti se raporteaza la tine. Si o sa vezi ca treptat incepe sa iti dispara acel sentiment de frustrare, de inadecvare, de tristete ca au ramas cuvinte nerostite.