Cum citim un simptom

Cu un simptom ne intalnim deseori. El are uneori imaginea unei suferinte si creeaza impresia ca daca se rezolva atunci reusim sa scapam de problema. Deseori, pentru rezolvarea simptomului avem senzatia ca poate exista o solutie simpla, fizica. De fapt industria farmaceutica se intemeiaza in mare parte pe acest principiu simplu – "iei o pastila si totul trece". Mai primesc uneori solicitari care suna cam asa: "sufar de ejaculare precoce, as vrea sa stiu daca am nevoie de psihoterapie sau ma pot adresa unui medic pentru o crema sau alt tip de medicament care mi-ar asigura tratarea?”. Ce i-ati raspunde?

Sa vedem insa cateva remarci despre acest simptom. Pe de o parte este vorba despre o suferinta, cineva remarca la propria persoana o suferinta. Este evident ca nu o poate exprima intr-un mod direct. Faptul ca a reusit sa ii gaseasca un nume (ejaculare precoce) este un pas important. Din moment ce un lucru poate sa fie numit, el poate sa fie vindecat. Asta mai inseamna ca acest lucru exista.

Dar aceasta numire a suferintei duce si la un important dezavantaj. Sa citim: "Eu sufar de ejaculare precoce”. In acest fragment exista un „Eu” si „ejaculare precoce” ca stare diferita de eu. Este o diferentiere care ne poate trimite la ceea ce este in mintea omului. Ne putem imagina ca pana atunci era: "mi-e rau", „nu imi iese”, „nu mai suport” in care „Eu” si starea erau unite. Acum apar ca diferite ceea ce ne poate duce la premiza existentei unei sperante. Odata ce am delimitat simptomul de mine, pot sa il dau intru vindecare unei alte persoane care stie ce sa faca. Implicit ajungem la o situatie de pasivitate in care el vine cu simptomul si eu (sau altcineva) ar trebui sa faca ceva cu simptomul.

In aceasta pasivitate se remarca mereu o trasatura – este anistorica. Adica, fiecare persoana care face aceasta delimitare nu mai are tendinta de a spune istoria in care s-a simtit rau. Se rupe trecutul, se rupe de propria persoana si ramane un lucru simplu si aparent rezolvabil – simptomul. In cazul nostru – ejacularea precoce. Cand se ajunge aici la aceasta rupere de propria persoana si la pierderea istoriei situatiei si a istoriei persoanei, suntem intr-un mare impas.

Cand un pacient vine in terapie si spune: „sufar de ejaculare precoce” si tace, atunci eu sunt pus in urmatoarea situatie – de a nu avea un pacient de terapie. Asteptarea pacientului ar fi – „nicio problema, ati venit unde trebuie, vi-o rezolv”. Asta s-ar putea intampla in cazul in care as folosi magia dar cum nu am invatat asta, voi fi pus in dificultate.

Au venit impreuna si persoana si simptomul si acum eu as fi pus in situatie sa vorbesc cu simptomul. In aceasta situatie nu am decat o varianta – sa vad persoana si sa trec pe un plan secund simptomul. Ca urmare voi fi curios in ceea ce priveste pe cel din fata mea si foarte putin curios in ceea ce priveste simptomul. Altfel nu pot trata perechea (pacient + simptom) din cabinet.

Asadar ce pot sa-i raspund solicitantului? Eu nu stiu nici daca el poate urma o terapie si ma indoiesc ca o crema minune ii va rezolva suferinta. Banuiesc ca problema lui ramane rezolvabila, nu pare ceva care mortal. Si toate acestea dintr-un singur motiv – eu nu stiu care e problema lui. Ceea ce stiu este un nume de comportament. Asa ca haideti sa vedem ce ii putem raspunde.

Asa ca ma intorc la intrebarea de la inceput – voi ce ati raspunde?