In calea unui gand pana sa fie procesat, format, exprimat sunt mai multe etape. In primul rand ar putea sa fie capacitatea unei persoane de a ajunge la el. Rusinea insa se exprima in diferite moduri. Cel mai la indemana este visul care pare o cale simpla si la indemana pentru a exprima acest lucru. Ce face ca visul sa aiba aceasta capacitate de a exprima lucruri care sunt rusinoase?
Dar pana la vis, mai este o tema si anume, cea a dorintei de a exprima lucrurile respective. Aceasta parte este importanta. In absenta acestei teme, nu apare starea de rusine sau de jena. Acest lucru se intampla pentru ca omul resimte ca in spatele acelor continuturi "rusinoase" se afla ceva important pentru el. Ca este vorba de dorinte, de teme care sunt asociate cu rusinea, de perioade din viata, de relatii, de actiuni proprii dorinta de a le exprima vine din resimtirea ca acolo este ceva pretios care nu poate sa fie omis. La aceasta se adauga o dorinta contextuala – este dorinta de a nu simti rusinea precum si cea de a o depasi. Toate aceste straturi creeaza o lume incurcata si conflictuala care, functie de structura fiecaruia, ia diferite forme.
Visul are aceasta capacitate de a exprima rusinea pentru ca permite o expunere deghizata. Visatorul nu recunoaste in mod direct continutul insa lantul asociativ il conduce in aceasta zona – a „continutului rusinos”. Astfel, se creeaza un spatiu intre rusine si exprimare pe care persoana poate sa-l exploreze cu mai mare usurinta. Se poate vorbi despre vis pentru ca e ceva oniric iar acest oniric reprezinta un spatiu special care poate sa fie si bizar si de neinteles.
Visul apoi apeleaza la imagini ca si continut manifest. Aici sunt multe spatii pe care visatorul le poate explora cu usurinta. In acelasi simbol sau obiect din vis apar cuprinse mai multe persoane sau alte persoane decat cele visate. Faptul ca visul functioneaza ca un rebus in imagini, il face pe acesta sa aiba un sens acceptabil spre deosebire de rusine care impune o cenzura masiva a continuturilor dorite sa fie gandite.
Rusinea este aceasta stare de blocaj a unui continut care vrea sa se exprime. Modalitatile de exprimare sunt variate. O rusine accentuata ajunge sa reprezinte si o nevoie majora de exprimare a continutului, ceea ce impune si o cenzura mult mai mare astfel incat continutul ajunge mult mai tensionat iar incarcarea continutului respectiv mult mai mare. Nevoia de a scapa de tensiune face ca orice asociere cu „continutul rusinos” sa devina inacceptabila.
Dorinta de exprimare si de „eliberare” este mult accentuata. Rusinea ocupa cu forta un teritoriu, este similar unei populatii migratoare care ocupa cu forta o zona si incearca prin teroare si amenintare sa o controleze. Nu intamplator este si o trasatura incurajata si popularizata de societatile tiranice care impun sentimentul de rusine si jena in exprimare cerand concomitent o supunere totala. Nevoia de libertate ajunge sa impuna o contraforta puternica dar in permanenta reprimata.
Scopul unei psihoterapii nu este sa provoaca rusine. Nu este un scop in sine sa exprimi un „continut rusinos”. Importanta este pierderea libertatii interioare iar modul in care poate sa fie regasita este divers. Sa cauti libertatea interioara este un scop care, uneori, intra in dezacord cu „orgoliul” unei persoane. Cum? Eu sa am nevoie sa imi caut libertatea? Poate ca, in spatele acestui orgoliu sa fie si rusine?
Cum citim un simptom
Ce facem cu trecutul?
