Chiar vreau sa fac asta?

In ultima vreme am observat ca fac unele lucruri fara tragere de inima, fara nici un fel de placere. Lucruri din categoria “trebuie”. Trebuie sa merg sa ma intalnesc cu…, ar cam fi cazul sa ma apuc sa fac asta si tot asa. Pana am obosit si m-am intrebat: Oare chiar trebuie sa fac asta? Simt sa fac lucrul asta? Si mi-am raspuns ca nu. Nu e neaparat nevoie. Iar daca o fac, e un efort pentru mine. Si inca unul inutil. Atunci cand te hotarasti sa faci ceva pentru altii, cu efort, e bine sa ai totusi un fel de rasplata. Nu zic ca nu e bine sa ii ajuti pe ceilalti, sa faci lucruri ce le face placere lor in primul rand, dar daca asta devine mult prea incomod, prea plictisitor si te oboseste, atunci mai bine te lasi pagubas.

Ne-am obisnuit sa facem multe lucruri asa, ca intr-o rutina, fara sa ne mai gandim la noi. Nu e neaparata nevoie sa avem un avantaj de pe urma acelui lucru. Uneori ne este suficienta bucuria celuilalt, ideea ca am facut o fapta buna. Numai ca, daca toata treaba necesita un efort prea mare din partea noastra, intervine frustrarea si nemultumirea. Ceva de genul: I do for you, you don’t do for me. Exista un echilbru in natura, dar nu e suficient sa ne bazam intotdeauna pe asta.

Nu putem privi relatiile cu ceilalti doar in tremeni de camatari: iti dau atat, iar tu imi dai in schimb atat. Dar cand tot dai tu si nu primesti nimic in schimb, capeti un sentiment de zadarnicie. Chiar daca ne straduim sa nu fim egoisti, intelegem la un moment dat ca tot e nevoie (si e bine!) sa avem grija si de noi insine.

Ai o ruda apropiata care iti cere sau, mai mult iti induce ideea ca ar vrea sa o ajuti. Treaba in sine nu e nici foarte grea si nici complicata. Numai ca iti da putin programul peste cap, te scoate din ritmul tau; ca sa nu mai vorbim ca, pentru a-ti ajuta ruda, iti cam dai familia la o parte, o pui pe planul doi. Si atunci e bine sa te intrebi: chiar vreau sa fac asta? Ea ar face acelasi lucru pentru mine?

 

Ai o cunostinta cu care ai tinut relatia, in timp. Din cand in cand o vizitezi, ii duci cate un cadou, stati de vorba. A devenit o obisnuinta. Adica tu te-ai obisnuit sa faci lucrul asta. Si, la un moment dat te intrebi: imi place cu adevarat sa fac lucrul asta?

Te gandesti ca dieta asta “sigur” va functiona. Si te apuci sa mananci tot felul de ciudatenii, care nu iti fac nici placere si nici nu simti ca te hranesc cu adevarat. Nu observi modificari care sa te stimuleze sa continui toate aceste eforturi. Si atunci te intrebi: oare chiar merita sa fac efortul asta?

Te duci la doctorita si constati ca de fiecare data, orice discutie cu ea, se transforma intr-o telenovela. Fie ca vorbiti la telefon, fie in cabinet, intamplarile si evenimentele ei Trebuie povestite si discutate. Stii si simti ca toatea astea n-au nici o legatura cu tine, ca nu te intereseaza, si continui sa stai acolo, in cabinet sau la telefon, si sa ii asculti nesfarsitele ei peroratii. Desi tu nu ai nevoie decat de o consultatie sau de niste analize. Si te intrebi: oare nu platesc un pret mult prea mare (lasand la o parte pretul consultatiei), pentru a obtine ceva de care am nevoie?

Am invatat ca in viata nu faci intotdeauna ceea ce iti place. De foarte multe ori esti fortata sa il accepti pe trebuie si treci la jocurile “liber” impuse. Dar sunt totusi unele lucruri in viata noastra, hai sa le numim marunte, pe care putem sa le triem cumva; de care putem sa ne eliberam. Daca vezi ca nu iti face placere, ca iti consumi energia aiurea, ca esti plictisita si agasata, ca nu ai absolut nici o placere, atunci renunta. Renunta in a mai face lucruri care nu iti fac placere. Si asa exista suficiente lucruri pe lumea asta pe care TREBUIE sa le faci.