Ce aleg eu sa traiesc

E ora 1 fara zece noaptea si ma gandesc sa scriu din nou, asa, “ca pe banda”, automat, pe ideea ce-mi vine, ce se cere transmis urgent. Asa cum faceau odata "surrealistii", dar eu incerc sa ma tin intr-o zona realista. Chiar vreau sa transmit ceva. Si totusi, maniera e neelaborata, bruta, dar incerc cat de cat  sa am o tema clara.

Si-mi vine sa transmit ca un mare secret e… pentru ce optam clipa de clipa.

Altfel zis:

Cam tot  ce traim  tine de optiune. Simplu. Aleg sa-mi fie bine sau rau.

Chestie de orientarea energiei. Un soi de “autocontrol”, dar prea sarac spus. Aleg sa-mi fie bine sau mai putin bine. Mie si imprejurimilor mele imediate, indepartate si sensibile. Si-mi asum asta. Ar trebui sa fiu constienta ca sunt responsabila pentru tot ce traiesc, ce simt. Si de fond si de forma.

De exemplu, caz extrem, un soc emotional. Brutal, simti ca o iei razna sau pur si simplu te blocheaza. Ai de trait socul ala, scurtcircuitul, care o data produs, trait, lasa unde vibratorii in urma, ca piatra intr-un lac. Dupa soc, cand emotia prima, de necontrolat s-a dus, consumat (ras, plans, urlet etc) urmeaza o clipa de optiune.

Raman in ras, plans  sau optez pentru mai  binele  sufletului meu? Optez sa-mi mutilez sufletul cu suferinta socului prelungita sau sa-l recompun, sa-mi recentrez sufletul? Aleg sa fiu observatorul socului care tocmai s-a produs si merg mai departe  invatand, afland despre mine lucruri noi sau raman  victima in energia lui distructiva?

Daca aleg in secunda aia sa ma salvez si sa inteleg de ce s-a produs aleg sa ma protejez. Sa-mi fie mai bine. Practic, simplu spus, sa-mi ascult intuitia, sufletul. El imi spune singur cum isi revine, el are automedicatia.

Invariabil primul sfat pe care i-l trimite ratiunii e acceptarea a ce tocmai s-a produs. Pare ingrozitor de greu, dar nu e. Sa accept ce mi s-a intamplat. Sa mi calc putin in picioare egoul, orgoliul.
Apoi iertarea  stimulilor care au produs socul, oricare ar fi ei. Acceptarea si iertarea situatiei de criza majora in care sunt.

Iar ultima e intelegerea faptului ca totul are un rost pentru care se produce. Nimic nu e degeaba. Eu am chemat socul sa se produca, eu sunt responsabila si nu vinovata pentru el, nu exista aici vinovati ci doar provocatori, deci eu am de invatat  lectia respectiva, lectia socului respectiv – accept, iert si multumesc – pare cinic, ironic si dur dar nu e. Da, multumesc! Pentru ca mi se da sansa sa inteleg ceva profund despre mine,  sa depasesc situatia, deci  sa OPTEZ pentru binele sufletului meu de acum inainte. Si sa influentez imprejurul meu cu ce am ales sa traiesc in urma socului. Sau in banal “rutina” zilnica care ar trebui sa fie prezentul continuu creativ si mereu surprinzator nu “rutina”. Rutina crezi, rutina traiesti. Banal intelegi, banal primesti. Opteaza pentru nou, pentru sansa vietii mereu surprinzatoare.

Pentru ca uitam ca suntem oglinzi, cum sunt cei din jur suntem de fapt noi, profund. Nu-ti convin la oameni exact defectele tale, cele  pe care le vezi in ei dar nu recunosti  faptul ca tu le ai din plin. Am mereu libertatea sa ma port cum vreau cu cei din jur si am o putere de infulenta fantastica asupra  lor. Pentru ca ce dau, aia primesc. Ce gandesc, ce simt, ce transmit are efect de bumerang. Mi se intoarce. “Ce  tie nu ti place altuia nu-i face”. Cum aleg sa ma port , sa fiu asa voi primi inapoi.

Fa minuni in jurul tau. Alege sa traiesti cu inima usoara. Alege sa aduci bucurie, zambet  tie si lor cu care esti legat. Puterea alegerii “de bine” e nesecata si, chiar daca am ales prost pana acum, mereu avem sansa sa alegem si bine. Nu e tarziu niciodata. Bine pentru sufletul propriu si contamineaza-le si e cele din jur cu zborul tau ca un dans. Opteaza. Daruieste-ti binele, e mult mai misto. Asa viata are sens. Si cat sens. Eu asta incerc. Mai si ratez, e omeneste, dar aleg frumosul. Multumesc pentru sansa pledoariei.