Cel mai mare dar pe lumea asta e iubirea, iubirea de tot "imbratisator".
Sa iubesti ziua care incepe si sa fi recunoscator ca te-ai mai trezit o data si ce-o sa te mai "distrezi" si azi, iubire pentru tot decorul in care te misti - de la obiecte la aerul pe care-l inspiri traind si-l expiri murind. Oamenii pe care ti-e usor sa ii indragesti pentru ca nu fac eforturi sa fie misto pur si simplu, sunt si cei pe care ti-e greu sa-i accepti daramite sa-i iubesti (dar intelegi ca au si ei frici si slabiciuni si sunt neplacuti tocmai pentru ca nu stiu sa-si manevreze emotiile si opteaza mereu in defavoarea lor).
Corpul asta care uite ce bine iti sta in slujba (cu organele lui interne viabile cu tot, motorasele, toate furnalele vesele din tine), expresia ta tampitica din oglinda, (si cum imi zicea alt om important, zilele astea: ar trebui sa ma uit in oglinda si sa fiu recunoscatoare mai profund pentru ce vad acolo).
Adica, hai sa ne iubim mai pe bune pe noi insine.
“Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti” - da, ok, dar intai trebuie sa te iubesti pe tine, in logica imediata. Sunt atatia oameni care se urasc pe ei insisi si firesc ii urasc si pe ceilalti si e pacat. Traiesc in pierdere totala.
Onoreaza tot ce esti si asa il onorezi pe Dumnezeu, care nu e un pedepsitor dement cu condica in mana, nu e contabil - e cel mai generos, mai plin de umor si mai iubitor ever. Se bucura pentru orice reusita a noastra, oricat de mica si iarta zecile de mii de greseli pe care le facem cu un zambet, imaginati-va doar cat s-o distra el pe seama noastra.
Dumnezeu e Bucurie nu frica. E sarbatoare, e Iubirea si ce bine e sa te trezesti iubind, nu? In sfarsit esti viu!
Daca am invata sa iubim si atat, ce bine ne–ar mai fi. Sa iubim din deasupra, ca o planare, ca o imbratisare totala. Ecleziastul zicea ca totul e desertaciune, iluzie, da omenescul asta frustrant, da, e! Pai despre asta e vorba. Atunci hai sa iubim deasupra lui, sa fiintam plenar, hai sa intelegem panoramic, hai sa simtit fara granite, hai sa iubim toata imaginea, toata propunerea foarte generoasa care ni s-a facut de cand ne-am nascut, Sa iubim mai ales in lectiile de viata grele, ca despre asta e vorba. Sa ne incapatanam sa nu renuntam la comuniune.
Sa-l iubim pe barbat si cand nu raspunde asteparilor si cand e autist (cum ne place sa-i zicem). Poate ca el atat poate, pe bune! Acum, dar chiar serios. Trebuie respectata doar intimitatea lui recuperatorie si vin clipe mai bune, dupa cu Rabdare si zambet interior.
Viata se duce repede si e pacat sa nu traim in bucuria ei. E pacat sa nu apucam sa le spunem, sa le aratam parintilor cat ii iubim, realizam abia dupa ce mor. Pe copii sa-i educam intru dragoste si nu scolastica tampita (poate fi premiant la scoala si total handicapat emotional in timpul “liber” de o educatie prea stricta si medievala lipsita de valoarea daruirii) si asa cu toti oamneii din jur, animale.... lucruri, ganduri care trebuie sa aiba destinul de “vin si pleaca” Asta e rostul lor.... al gandurilor, nu sa ne obsedeze a la long, sa ne suga energia vitala.
Viata e vis, da... hm. Si chiar unul care merita. Suntem la scoala de autodidacti. Singuri invatam, dar impreuna, unul cu altul, unul de la altul.
Suntem in Sarbatoare, o asteptam maine. IISUS intra in Ierusalim si era primit, onorat in soare si flori si chiuituri de fericire iar in cateva zile era omorat pe cruce... acelasi om ,aceeasi oameni... si El nu i-a judecat, i-a iubit si i-a iertat, nu putem fi ca El asa total, dar putem sa ne dorim si sa incercam realmente sa iubim mai mult sa iertam mai mult sa onoram mai mult darurile noastre. De-ai zice, zambeste si umple cu dragoste acum in inima ta. Asta-i alchimia.
Uite, sfantul Augustin dixit: "iubeste si fa ce vrei"...."let’s do it, let’s fall in love... de Tot.
Despre despartirea cu seninatate
Ce aleg eu sa traiesc
