Cel mai bun remediu pentru deficiențele de auz

De în DIY 6 iun 2018

Doar 2 picături din acest amestec pus în ureche îți vor ajuta auzul să se refacă în timp record. Chiar și persoane de 80-90 de ani au beneficiat de pe urma acestui remediu natural.

Problemele cu auzul apar mai ales odată cu înaintarea în vârstă, dar și foarte multe persoane tinere au început să sufere de urechi. Pierderea auzului te împiedică să ai o viață normală și îți complică existența, deoarece ai parte de situații neplăcute la locul de muncă și viața îți este pusă în pericol de câte ori traversezi strada.

Există multe medicamente pe piață, dar puține sunt mijloace naturale prin care îți poți recupera auzul. Ceea ce este cel mai bine la acest remediu e că are efecte uimitoare și la persoane de 80-90 de ani, care îți recapătă auzul în proporție de 97%. Ceea ce ai nevoie este deja în casa oricui și principalul ingredient se numără printre cele mai sănătoase din lume, și anume usturoiul, care are proprietăți medicinale dovedite în tratarea mai multor afecțiuni.

Ce ai nevoie

  • 3 căței de usturoi;
  • ulei de măsline;
  • bumbac sau tifon;
  • pipetă.


Utilizare

1. Se curăță usturoiul și se zdrobește, apoi se apasă bine, pentru a scoate tot sucul din el.

2. Se amestecă sucul de usturoi cu ulei de măsline și se pune substanța obținută într-o pipetă.

3. Se lasă 3-4 picături din remediu în ureche și se astupă cu bumbac sau tifon.

4. Te întinzi pe partea opusă, pentru a ajuta soluția să intre cât mai adânc în urechea problematică și stai așa câteva minute, iar rezultatele nu vor întârzia să apară.

Tag-uri: , , , , ,
loading...
Ti-a placut acest articol? Urmareste-ne si pe FACEBOOK
Articole similare

Adaugă un comentariu 0

Intră în contul tău sau înregistrează-te pentru a posta un comentariu.

Vizita prezidentiala

17 oct 2018

Ce v-ar placea

12 oct 2018

Doi prieteni maturi

10 oct 2018
Alte articole din DIY
Cele mai citite

Newsletter

Cele mai comentate
Felicitari pentru femei deosebite
-3°
Bucuresti
-2°
Bucuresti-zona centrala
-5°
Bucuresti-zona periferica
-4°
Alba Iulia
-3°
Alexandria
10°
-2°
Arad
-3°
Bacau
-2°
Baia Mare
-5°
Bistrita
-2°
Botosani
-3°
Braila
-5°
Brasov
-2°
Buzau
-3°
Calarasi
-4°
Cluj-Napoca
Constanta
-4°
Craiova
-5°
Deva
-3°
Drobeta-Turnu Severin
-4°
Focsani
-2°
Galati
-3°
Giurgiu
-2°
Iasi
-8°
Miercurea Ciuc
10°
-2°
Oradea
-3°
Piatra Neamt
-2°
Pitesti
-4°
Ploiesti
12°
-3°
Resita
-3°
Rimnicu Vilcea
-2°
Satu Mare
-6°
Sf. Gheorghe
-6°
Sibiu
-4°
Slatina
-4°
Slobozia
-4°
Suceava
10°
-2°
Timisoara
-4°
Tirgoviste
-6°
Tirgu Jiu
-4°
Tirgu Mures
-1°
Tulcea
-3°
Vaslui
-3°
Zalau
18 oct