Era atat de frumos si atata lumina. Simteam fiori reci ce imi strabateau trupul si picaturi de ploaie calda ce imi linisteau buzele. Vantul imi contura fiinta, rafalele sale salbatice ciopleau bucati din trupul meu si cu o taietura precisa imi desavarseau corpul. Parul imi era lasat pe spate si zulufi rebeli cadeau pe sanii mei, acoperindu-i. Ca niciodata, goliciunea mea nu ma mai stingherea. Simteam libertatea cum imi alerga nebuna prin vene si imi iriga fiecare particica a noii EU.
Nebunia furtunii de ganduri si inundatiile de cuvinte treceau pe langa mine fara sa ma atinga, fara sa ma rapuna. Simteam totul in clipa de nimic.
Eram fericita. Nu stiam cum sau de ce. Era inexplicabil si de nedescris fiorul ce ma fulgerase, dar puteam sa imi dau seama ca este fericire.
Pentru un moment mi-am pierdut mintile si m-am abandonat in bratele nemarginirii. Era cald. Era bine. Raza de soare ma imbraca, norii imi pudrau chipul, apa imi umezea buzele si pamantul ma hranea. Eram vie, mai vie ca oricand.
Eram singura. Si oricat de minunat era totul la un moment dat nimic nu mi se mai parea suficient. Nu aveam cu cine sa impart Raiul si ma simteam coplesita, trista si ingandurata.
Am privit in jos.
EL era acolo.
Atunci am simtit focul ca imi mistuie noua fiinta. Nu mai doream nemurirea, tanjeam sa alunec spre Iadul lui. Tremuram gandindu-ma ca as putea pata puritatea mea cu mangaierile lui, ma ingrozeam imginandu-mi ca imi va atinge buzele si va face ca apa ce le scalda sa fiarba pentru el. Simteam atata dorinta si putere, incat pacatul era singura mea eliberare. Mi-era rusine de gandurile mele, dar nu le putea opri. Veneau de nicaieri si se strangeau in dune ce-mi acopereau ratiunea.
Atunci EL a ridicat privirea si mi-a zambit. Blestemata sageata a lui Eros a fost acel zambet!
Ce puteam sa fac? Sa risc? Sa pierd totul pentru o clipa de nebunie? Daca el e doar tentatie, iar eu imi fac vise nebune? Daca el este doar ispita, iar eu sunt slabiciune si cedez, iar apoi voi pierde totul? Dar daca nu ma supun si focul din inima mea ma va ucide? Dar daca nu risc si pierd ocazia de a afla ce este demonul?
Am inchis ochii si am alunecat. Am cazut in bratele lui si am simtit pacatul. Si imi placea asa de mult, era atat de bine in mainile sale. Mi-am pierdut orice urma de ratiune, de etica si de morala, dar nici ca imi mai pasa. Sentimentele ce ma copleseau acum, rupeau din castitatea mea, lasand la suprafata o fiinta ce nu stiam ca pot vreodata fi. Nu mai exista si nu mai imi trebuia nimic. EL era orice si totul. EL avea cheile si raspunsurile universului meu. EL ma stapanea si imi indruma fiecare miscare. Eu eram EL in corpuri diferite, iar EL era EU in actiuni complementare.
Era furtuna in Raiul meu si sa traiesc devenea din ce in ce mai greu. Am crezut ca, alunecand spre el, voi aduce soarele in Iadul lui.
Mi-a fost fatal.
Inifinitul s-a maniat pe nesabuinta mea. A luat mana de pamant ce ma hranise si a amestecat-o cu bucata de efemer ce o abandonasem la inceput. Apa de pe buzele mele a aruncat-o peste acestea, iar cu aerul mi-a conturat vechea fiinta si m-a azvarlit pe Pamant. A avut grija ca inima si mintea mea sa integreze amintirile din Iad, iar dorinta sa ma calauzeasca nebuna in a-l gasi pe demonul ce trebuie sa ma salveze.
Mi-a pus conditie cu limba de foc ca: doar daca il voi gasi pe EL si impreuna vom forma ARMONIA, ne va da voie sa fim fericiti impreuna in Rai. Asa ca sufletul meu este calator nebun ce alearga aici, pe Pamant, in cautarea salvatorului.
Vom fi ca doua pietre ce se vor ciocni si vor forma din nou scanteia universala. Vom fi ca apa si soarele ce creeaza curcubee. Vom fi tunetul si fulgerul ce vor ploua peste pamant intregirea noastra.
E visul meu nebun... ce-l cauta pe al tau.
Matasari- altfel
Doar prin tine
