A ajuns la mine recomandata de o cunostinta comuna. Prima si singura sedinta, de “edificare”, a decurs cat se poate de neasteptat. A venit la timp, la ora stabilita. O femeie desi tanara, cu o mina de om trist, indurerat si consumat de viata. I se citea pe chip o suferinta anume, cu care se obisnuise sa traiasca; pe care parea ca a acceptat-o si cu care, totusi, nu stia ce sa faca. M-a anuntat din start ca doar vrea sa fie ascultata, neavand nicio nadejde ca poate fi ajutata intr-un fel. Deci, dupa parerea ei, venise pentru o singura sedinta.
E: Prima data am fost violata cand aveam 19 ani.
De cele mai multe ori, cand se prezinta in cabinet, mare parte din clienti nu stiu cu ce sa inceapa, cum sa procedeze. Intrarea brusca a lui E m-a luat complet pe nepregatite si, asa cum mi-am dat seama ulterior ca intentiona, m-a socat.
E: Erau doi. Ii stiam pe amandoi din vedere, pentru ca locuiam in acelasi bloc, dar la scari diferite. Ma intorceam acasa, seara tarziu. M-au luat prin surprindere, unul mi-a astupat gura cu mana si m-au carat cu forta, pe sus, pana in apartamentul lor. Dupa care m-au violat, pe rand. M-am zbatut, am incercat sa tip, sa ma impotrivesc, dar ei erau doi si nu le-am putut face fata.
Am incercat sa intervin, sa ii pun macar o intrebare, sa incerc sa o opresc si sa avem o discutie despre cele intamplate atunci. Insa nu imi oferea timp si spatiu pentru asta. Ea avea nevoie de acest monolog, de cineva caruia sa ii povesteasca toate acestea si doar sa fie ascultata. Sau poate sa se auda pe ea spunand toate astea?!? M-am intrebat ulterior daca doar atat ii poate fi de folos. Ulterior am realizat ca, cel putin in momentul acela, nu putea face cu nimic mai mult de atat. A continuat:
E: In total, cred ca am fost violata de 5 ori. Cred ca am obisnuinta de a fi violata.
De data asta am reusit sa intervin si am apucat sa fac doar un comentariu scurt:
T: Asa cum o spui tu suna putin…nepotrivit. Una e sa spui ca ai obisnuinta de a fi adormita, infometata, grabita, si alta de a fi…violata. Suna ca si cum tu accepti lucrul asta, ca pe ceva firesc. Ca si cum, “participarea” ta in treaba asta nu e numai fizica, ci consta si in acceptarea ta.
S-a facut ca nu aude cele spuse de mine si a continuat:
E: A doua oara s-a petrecut peste cativa ani buni. Eram deja in strainatate, cu o bursa de studii. Locuiam intr-un apartament, impreuna cu acest barbat. Culmea e ca eram tocmai pe punctul de a ma muta cand, tot asa, intr-o seara, m-am simtit luata pe sus, cu forta si, s-a intamplat la fel ca si prima data. Doar ca de data asta era un singur barbat.
Zecile de intrebari si interventii care imi veneau in minte, ca si voua probabil acum, citind aceste randuri, mi-au fost oprite de cursivitatea povestirii ei.
E: A treia oara, tot el m-a violat. Ma dusesem la apartament, sa imi iau ultimele lucruri si, desi sperasem sa nu fie acasa…Iar ultimele doua violuri au avut loc dupa ce m-am intors in tara.
N-am putut sa nu imi pun intrebarea, in sinea mea macar, daca femeia din fata mea nu considera violul ca pe o viata sexuala normala. De ce nu a raportat niciodata cele petrecute? Oare isi da seama ca se incadreaza perfect in tipologia de victima (clasica)?
Am intalnit de mai multe ori in cabinet, citind studii de caz sau carti, astfel de femei, agresate sexual, care vorbeau deosebit de detasat, cu o raceala si o distanta incredibile, despre aceste momente tragice din viata lor. Mi-am dat seama ca, in cazul lor, acesta a fost singura modalitate de a face fata psihic traumei. Nu era o acceptare a faptului in sine, unic sau repetat, ci o detasare a ceea ce si lor le era teama ca ar fi simtit in acele momente sau dupa aceea. Fiecare individ are propria lui maniera de a face fata psihic unei tragedii sau traume. Unii se descarca plangand, altii devin furiosi si agresivi, si…altele…se detaseaza complet, ca si cum toate astea s-au intamplat altcuiva. Sau lor, dar intr-o alta viata, cu care nu au absolut nimic in comun acum.
Din nefericire, astfel de modalitati de copying nu fac decat sa “patreze” trauma, sa o tina ferita de realitate, ca si pe persoana in speta, care ajunge sa traisca perpetuu intr-o viata imaginara, care nu are mare lucru in comun cu realitatea insasi.
E: Prima data am fost violata cand aveam 19 ani.
De cele mai multe ori, cand se prezinta in cabinet, mare parte din clienti nu stiu cu ce sa inceapa, cum sa procedeze. Intrarea brusca a lui E m-a luat complet pe nepregatite si, asa cum mi-am dat seama ulterior ca intentiona, m-a socat.
E: Erau doi. Ii stiam pe amandoi din vedere, pentru ca locuiam in acelasi bloc, dar la scari diferite. Ma intorceam acasa, seara tarziu. M-au luat prin surprindere, unul mi-a astupat gura cu mana si m-au carat cu forta, pe sus, pana in apartamentul lor. Dupa care m-au violat, pe rand. M-am zbatut, am incercat sa tip, sa ma impotrivesc, dar ei erau doi si nu le-am putut face fata.
Am incercat sa intervin, sa ii pun macar o intrebare, sa incerc sa o opresc si sa avem o discutie despre cele intamplate atunci. Insa nu imi oferea timp si spatiu pentru asta. Ea avea nevoie de acest monolog, de cineva caruia sa ii povesteasca toate acestea si doar sa fie ascultata. Sau poate sa se auda pe ea spunand toate astea?!? M-am intrebat ulterior daca doar atat ii poate fi de folos. Ulterior am realizat ca, cel putin in momentul acela, nu putea face cu nimic mai mult de atat. A continuat:
E: In total, cred ca am fost violata de 5 ori. Cred ca am obisnuinta de a fi violata.
De data asta am reusit sa intervin si am apucat sa fac doar un comentariu scurt:
T: Asa cum o spui tu suna putin…nepotrivit. Una e sa spui ca ai obisnuinta de a fi adormita, infometata, grabita, si alta de a fi…violata. Suna ca si cum tu accepti lucrul asta, ca pe ceva firesc. Ca si cum, “participarea” ta in treaba asta nu e numai fizica, ci consta si in acceptarea ta.
S-a facut ca nu aude cele spuse de mine si a continuat:
E: A doua oara s-a petrecut peste cativa ani buni. Eram deja in strainatate, cu o bursa de studii. Locuiam intr-un apartament, impreuna cu acest barbat. Culmea e ca eram tocmai pe punctul de a ma muta cand, tot asa, intr-o seara, m-am simtit luata pe sus, cu forta si, s-a intamplat la fel ca si prima data. Doar ca de data asta era un singur barbat.
Zecile de intrebari si interventii care imi veneau in minte, ca si voua probabil acum, citind aceste randuri, mi-au fost oprite de cursivitatea povestirii ei.
E: A treia oara, tot el m-a violat. Ma dusesem la apartament, sa imi iau ultimele lucruri si, desi sperasem sa nu fie acasa…Iar ultimele doua violuri au avut loc dupa ce m-am intors in tara.
N-am putut sa nu imi pun intrebarea, in sinea mea macar, daca femeia din fata mea nu considera violul ca pe o viata sexuala normala. De ce nu a raportat niciodata cele petrecute? Oare isi da seama ca se incadreaza perfect in tipologia de victima (clasica)?
Am intalnit de mai multe ori in cabinet, citind studii de caz sau carti, astfel de femei, agresate sexual, care vorbeau deosebit de detasat, cu o raceala si o distanta incredibile, despre aceste momente tragice din viata lor. Mi-am dat seama ca, in cazul lor, acesta a fost singura modalitate de a face fata psihic traumei. Nu era o acceptare a faptului in sine, unic sau repetat, ci o detasare a ceea ce si lor le era teama ca ar fi simtit in acele momente sau dupa aceea. Fiecare individ are propria lui maniera de a face fata psihic unei tragedii sau traume. Unii se descarca plangand, altii devin furiosi si agresivi, si…altele…se detaseaza complet, ca si cum toate astea s-au intamplat altcuiva. Sau lor, dar intr-o alta viata, cu care nu au absolut nimic in comun acum.
Din nefericire, astfel de modalitati de copying nu fac decat sa “patreze” trauma, sa o tina ferita de realitate, ca si pe persoana in speta, care ajunge sa traisca perpetuu intr-o viata imaginara, care nu are mare lucru in comun cu realitatea insasi.
Craciun prelungit
Raul
