Viata nu ar trebui sa fie atat de complicata

Dar avem noi grija sa nu scapam nici o ocazie prin care sa o complicam cat mai mult. Daca e simpla si totul curge fara probleme si dificultati, parca nu in regula, nu ne simtim bine.

Cu toate astea, in mod contrar, ne asteptam ca lucrurile sa vina cumva de la sine, sa ne intelegem cu cei din jurul nostru, sa ne fie bine si sa ajungem sa spunem ca suntem fericiti. Si, desi ne nastem cu naivitatea de a crede ca fericirea e oarecum implicita vietii, constatam ca, din contra, e nevoie sa facem eforturi si uneori sacrificii mari pentru a o atinge.

Ce inseamna de fapt sa fii fericit? Pentru fiecare individ in parte fericirea e altfel, include alte valori si se manifesta in mod diferit. Poate din cauza asta e greu ca doi oameni sa fie fericiti impreuna, pentru o perioada mai lunga de timp. Cati oameni, atatea pareri, atatea moduri de percepere a fericirii.

Si atunci, cum se face ca in perioada in care suntem indragostiti, totul capata aceeasi culoare, toate sunt bune si frumoase, neconditionat si nelimitat? Ce se intampla de fapt cu cei doi, care vor sa alcatuiasca un cuplu? Cum se transforma atat de repede si privesc viata printr-un acelasi spectru?

E atat de minunat totul. Poate cea mai frumoasa si feriticita perioada din viata unui om. Aceea in care se indragosteste. Si, desi pornim de la ideea ca vrem sa ni se intample doar o singura data in viata: sa ne indragostim, sa iubim, sa ne casatorim, stim cu totii ca lucrul asta se mai repeta de cel putin inca odata. Nu poate dura o vesnicie, iar noi suntem constienti de lucrul asta. Cu toate astea, ne asteptam sa fim in al noulea cer toata viata. Cata naivitate!

De ce oare nu avem suficient curaj sa ne cerem fericirea? Sau dreptul la ea? De fiecare data cand intervine ceva, cand se interpune ceva intre ce ne dorim si ne-ar face fericiti, ridicam neputinciosi din umeri, spunem ca asta e si mergem mai departe, continuand sa tanjim la vremurile trecute, in care am avut parte de fericire. Nu stim sa ne-o aparam, sa ne-o mentinem, sa luptam pentru ea. Spunem, asa cum ne-au spus parintii sau cei de dinaintea noastra, ca nu este posibil si incepem sa credem lucrul asta, fara sa incercam totusi “imposibilul”. Iar singurii temerari care trec peste astfel de oprelisti, nu fac altceva decat sa duca o lupta continua cu ei insisi si cu ceilalti, care nu fac decat sa ii descurajeze. Nici nu ii poti judeca sau condamna. Daca ei nu au reusit, cum sa accepte ideea ca altcineva ar incerca macar sa fie fericit?

In preajma sarbatorilor, a trecerii dintre ani, a aniversarilor, multi oameni sunt blazati, indiferenti, fara nici o dorinta macar de a fi fericiti, fie si numai pentru cateva ore sau zile. Au renuntat complet la ideea de fericire. Asta nu face decat sa intristeze si sa descurajeze. De ce ne asteptam ca emisiunile de la tv sa fie cele care sa ne binedispuna? De ce bucatele traditionale, de sarbatori, isi pierd din bucurie, din aroma? De ce nu putem sa ne oferim noi insine propria fericire?

 

Pentru ca, daca stam sa ne gandim bine,  cel mai mult de noi depinde sa fim fericiti. Fericirea sta in mainile noastre.