Viata de femeie...

M-am tot gandit daca e bine sa scriu despre o tema pe care au dezbatut-o milioane de oameni in milioane de articole, de zeci si zeci de ani... dar nu m-am putut abtine sa nu ma alatur si eu grupului cu pricina... Relatiile intre femei si barbati... Despre cum ne chinuim noi, femeile, sa-i intelegem, despre cum raman ei vesnic neintelesi si noi, de cele mai multe ori nemultumite. Cand am aflat ca voi avea un baietel mi-am zis in sinea mea: "E perfect! Oricum pentru barbati viata e mult mai simpla decat pentru femei! ". Cate dintre voi nu vin rupte de oboseala acasa, se apuca de treaba, incearca sa mai traga si ochiul putin la tv in timp ce isi fac manichiura sau stau cu vopseaua in cap... asta  in timp ce si masina de spalat rufe merge parca in continuu, iar oala de pe aragaz iti cere atentie… In acest timp, cel mai probabil el sta... la tv, sta pe net, sta cu vecinii in fata blocului, sta la o terasa... in principiu sta... .Stiu ca ii voi supara pe multi barbati, insa nu vreau sa generalizez!!!! Scriu aici despre ce imi povestesc prietenele, despre ce o auzeam pe mama vorbind cu prietenele ai, atunci cand, mica fiind, mai trageam cu urechea la discutiile lor... despre ce mi se intampla chiar mie cateodata. Si mereu ma intreb... de ce stau lucrurile astfel?  Fatalista cum sunt m-am gandit mereu ca pe lumea asta totul se intampla cu un scop, iar lucrurile sunt ordonate dupa reguli bine stabilite de ordinea universala... Si atunci, pot eu sa ma pun cu ordinea universala? Probabil lumea e croita in acest fel cu un scop, probabil ca nu ar trebui sa fim nemultumite de barbati, probabil ca ar trebui sa-i luam asa cum sunt si sa-i intelegem... Sunt convinsa ca se ghideaza dupa alte criterii valorice fata de noi, pentru ei alte lucruri sunt importante si in consecinta de cele mai multe ori nici nu realizeaza ca din punctul nostru de vedere, cateodata, gresesc... Ca atare, lasam lucrurile asa cum sunt... si poate e mai bine sa nu le cerem barbatilor sa fie ca noi... daca am fi la fel probabil ca ne-am plictisi de moarte. Asa macar avem o viata trepidanta, o viata care ne epuizeaza, care cateodata ne enerveaza la culme, ne aduce in culmea disperarii si ne stoarce lacrimi.... dar pana la urma e viata noastra, a fiecareia, pe care eu cel putin, n-as schimba-o cu nimic, pentru nimic in lume...
________________________________________