Uneori sunt prostuta

uneori sunt prostuta.si am tot incercat sa evit sau sa ascund asta.Dar tind sa cred ca am inceput sa accept din ce in ce mai multe valente ale personalitatii mele,am inceput sa MA accept si sa incerc sa ma plac mai mult.Asta cu placutul nu pot spune ca imi iese foarte tare,desi lumea care ma cunoaste poate crede ca sunt deseori  egocentrista  .dar nu. sunt doar egoista si doar cu toane. caci uneori imi vine sa dau tot ce am primului venit, imi vine sa salvez lumea, sa revolutionez idei si stari in oameni, sa ajut tristii sa renasca-n veseli. Si uneori reusesc! imi dau tarziu seama,dar reusesc! alteori, am nevoie eu de cineva care sa inteleaga ca lacrimile pe care rar le vars au nevoie si de un alt obraz,  de o imbratisare si de doua cuvinte , trei, patru, zece (imi place scurt,nu cu didascalii) in care sa imi aduca aminte ca nu sunt singura, macar in momentul ala si ca merita sa lupt pentru orice, daca am intr-adevar credinta in acel orice.

Mai sunt prostuta uneori, cand renunt la instinct, sau cand il ignor. Sunt repezita.Uneori am prea multa rabdare si alteori nu am deloc. Nu stiu cum sa imbin situatiile astea ca sa ajung la "perfectiune".Ploua de cateva zile...o prietena scria pe feisbuc ca daca mai ploua mult, vom incepe sa facem mucegai. m-a amuzat tare. Si am inceput si eu sa ma enervez si sa nu mai suport ploaia, desi afara a fost cald in toata perioada asta, si eu iubesc ploile ,mai ales cand sunt insotite de caldura si miros de flori de primavara. Imi pare rau. Te iubesc.Imi place si soarele.Vreau mereu sa fiu bronzata,nu stiu de ce mama n-a reusit sa ma faca mulatra sau sa ma lase la tiganca cu al carei copil  m-au incurcat la maternitate:) asa ca inca din facultate m-am dat cu toate autobronzantele,fie ele spray-uri, batoane, flacoane, servetele, apoi solar, apoi DHA de ma mancau mustele si celelalte zumzaitoare vietati ,apoi m-am prajit in 3zile la mare de-am ajuns cu arsuri de gradul 2 la bucuresti...si ma uitam acum la soarele aparut iar dupa o ploicica toxic de jucausa...si ma gandeam ca il iubesc si pe el,desi stiu ca imi face rau si ca sunt convinsa ca se-amuza copios de cat de ahtiata sunt de efectul produs de razele lui pe pielea mea...si creierul imi muta gandul.pielea uda de ploaie si arsa de soare, nisipul plin de aur, vantul plin de tinerete si sperante, mirosul de sare si o mana care tine mana ta cu ochii inchisi, fara nevoie de certitudini. Certitudinea este ACUM .Adevarul e ca de momentul de fata sunt convinsa ca stau aici pe scaun si scriu fara sa stiu ce scriu, caci sufletul imi dicteaza, dar de maine nu mai stiu ce va fi, iar de ieri..parca am cam uitat.

M-am trezit fara sa realizez, la 6 dimineata.Am deschis fereastra ...racoare, incepeau sa se aprinda becurile prin blocurile de viz-a-viz, si totusi era o galagie de nedescris.Se trezisera vrabiile si fratii, suratele lor, cine-or fi ei(de citit "nunta-n codru"de george cosbuc, e geniala)...si m-am gandit cu cate vietati impartim lumea asta,spatiul in care traim si cum le distrugem noi habitatul si cum le ignoram.Am oftat, m-am imaginat ambasadoare a florei si faunei care ia premiul nobel pentru pace...si am inchis geamul. Nu prea ai cum sa salvezi singur vise,poate decat pe ale tale ,dar sa fie veridice, dar ai cum sa le respecti. Gata, o sa fiu mai buna si o sa ma interesez de starea animalelor in lume, mai ales a speciilor pe cale de disparitie.

Cred mai tot ce spune lumea ..initial.Ma rog ,pe parcursul discutiei,ma prind de om daca discursul lui are parte de fluctuatii aberante, dar premiza este mereu sa cred. sa ajut daca pot. sa iubesc. Caci cand devin rea...si nu stiu de ce devin,cred ca ma razbun pe nedreptatile pe care mi le-a oferit uneori viata asta asa frumoasa in general, nu stiu ce fac. ma descompun in multe mici, fac un furnicar de ganduri si planuri diabolice, ma transform in ursula din ariel/mica sirena...si apoi revin la cea buna,uitand ca am facut rau. sunt cam prostuta cand sunt rea.

am mai ajutat la construirea unui spectacol.al treilea(in care nu joc).Simt o bucurie.o implinire,desi nu mai suportam nimic.daca nu se termina acum ,alergam cu urlete pe peluza casei poporului.dar s-a terminat la fix.deci va fi bine.am mai dat o proba,am mai vorbit cu un om cu care nu mai vorbisem de mult si care mi-a adus aminte cum eram si m-a facut sa zambesc si sa ma surprind prin ce am adaugat peste lego-ul din mine...astept sa-mi revad trupa sa ne urlam prin sala, incep cursuri de pilates & co in 10zile(poate slabesc cele 5kg de scrumbie si cozonaci)...ma intristez de saracia oamenilor si de modestia unora...care ma cutremura prin simplitate si ma fac sa ma rusinez de pretentiile mele de ani de zile; mi s-a spus de catre un om special ca sunt o epifanie...ma ia cu frig cand imi amintesc intamplarea, seara, tramvaiul, ploaia, o lumina difuza....dar nu sunt. e ingerul meu care lumineaza mai puternic decat altii. pentru ca eu cred in el, in noi, intr-un scop pentru care te afli in propria viata. si cu cat cred mai mult, ma apropii de ce vreau si el da din aripi mai tare si mai tare, pana totul se va lumina si va fi simplu si ma va lasa sa ma bucur de ce m-am bucurat azi.

Sunt un cameleon,m-am obisnuit si imi place asa.Poate doar zambetul sa fie o eticheta.si nebunia.si usurinta descoperirii oamenilor.si asta pentru ca ii iubesc chiar cand ma antipatizeaza.sunt masochista cu mine.

si uneori...sunt prostuta.