Things change

Mai devreme eram fascinata de puterea periutei electrice de dinti. Tips: tine-ti periuta strans intre dinti; relaxati-va in timp ce simtiti cum creierul primeste vibratiile. Acum, la ce ma gandeam eu in timpul vibe-ului "pozitiv"? Ca imi doresc o lobotomie, pentru toate hibele creierului meu. Fara ele mi-ar fi mai usor sa fac lucrurile mai simple si mai bune. In orice rau exista ceva bun after all. Problema mea e viteza, ma misc mai repede si decat vorbesc! (lumea spune ca vorbesc foarte repede, textul cu "acest medicament se poate elibera fara prescriptie medicala" este rugaciune pentru mine) Dar cum ma misc eu? Miscare rectilinie si uniforma... din interior spre exterior. Adica explodez, iar unda de soc se propaga foarte greu pana afara, astfel incat atunci cand ajunge la tine... tu crezi ca eu de fapt nu am nimic. Imi place teatrul, dar nu si in viata. De ce am inceput postarea cu periuta mea de dinti? Pai e simplu, totul a pornit de la cealalta periuta de dinti, tot a mea, dar care e la tine. Eh, periuta aia de dinti (mi te imaginez) iti da fiori. Nu... nu vorbim fizic de ranjetul perilor ei la persoana ta, ci de metafora prezentei ei acolo. Nu-ti plac lucrurile care te leaga de mine si in general... care te leaga. Nu te judec, te descopar. Si cu cat te cunosc mai bine, cu atat te indepartezi mai tare. E ciudat ca cineva sa te cunoasca atat de bine... desi te stie de atat de putin timp. Gandul asta ti-a dat fiori la inceput, acum te lasa rece. Tu nu poti accepta intuitia mea, de ce eu ma panichez din senin cand totul e asa de bine. E mai usor sa imi repeti ca sunt "razna" decat sa incerci sa ma intelegi cum gandesc.

M-am intors de unde am plecat mereu: de ce oblig "daca as putea" oamenii sa gandeasca si sa actioneze ca mine? Haidem sa traim independenti, fara sa oferim ceva, fara sa asteptam ceva. E mai safe. E gandire de criza, altfel spus sa nu gandim prea mult ci sa traim de azi pe maine. Asa-i cu dragostea. Calc peste mine si adopt bugetul tau de austeritate. De dragul tau.