Fake, safer

Primesc tag pe facebook, o poza cu niste siluete pe care scrie "optimist", "pesimist", "realist" and so on...Eu eram taguita pe Optimistul, iar friendul meu afirma ca el asa ma vede mereu. Si brusc, am fost mandra de falsitatea mea. Adica eu, sensibila, pesimista si mereu-ingandurata, de fapt sunt perceputa ca un om ok, fara probleme la cap. Minunat, blufez la greu. Cand vorbesc si implicit ma deschid, aud cum greselile curg din gura mea siroaie...insa nu ma pot opri. Sunt om, nu sunt din piatra.
Vreau sa cred, sa simt, sa sper si sa nu mai gandesc atat. Dar nu am cum, asta e firea mea. E nevoie de cineva care sa ma schimbe, sau in timp, sa gasesc puterea in mine si sa ma resetez la "default".
Nu am fost asa dintotdeauna, dar in timp, fiindca am petrecut prea multa vreme langa oameni care m-au ranit constant, evident ca m-am defectat. Nu blamez pe nimeni, decat pe mine, ca am lasat sa mi se intample asta. Si ca ulterior, m-am regasit mai puternica si mai rigida, iar acum, am facut din asta un stil de viata. As vrea sa sparg zidul din jurul meu si sa pot intra in persoana mea. Sa ma cunosc, sa mai stiu de ce sunt capabila, de ce lucruri frumoase pot oferi.
Dar simt ca nu a venit inca momentul meu.
Stau pe mal, cu picioarele bine infipte in nisip si ma uit cu jind la malul spumos pe care as vrea sa fiu purtata. Dar e atat de sigur pamantul de sub mine, incat valul ramane doar o fantezie.