Joc in 2oi

Seman cu un cer plin de nori de ploaie. M-a strafulgerat ideea de a ramane fara tine. Desi primavara, tristetea e un anotimp, un sezon de dans in doi. Cu ranile deschise, umplute cu cea mai proaspata sare, picaturi mici de sange, ne curg pe obraji. Tremuram si urlam. Suntem oameni mici, frustrati, defecti.  Si prosti, cand vine vorba de iubire. Iubirea are puterea de a te transforma complet: poti fi frumos...iar intr-o secunda poti deveni o bestie. Pentru ca urli pentru ce iti apartine, vrei sa-l ridici, sa-l aduci, sa-l iei sau sa fugi. Pentru o clipa ai abandona tot, pentru restul clipelor te-ai inclesta intr-o imbratisare. Ranile nu se vindeca- ranile se adancesc. Inima e rupta in particule, pansamente si ligaturi de negasit. Cauta, fata, cauta! Mai trece o ora, mai vine o zi. Speranta ramane langa tine, chiar si cand iubirea pleaca. E greu sa te decizi care ti-e drumul- iar daca cu sfiala vei pasi pe el, suisurile ori coborasurile in prapastie, vin tot din decizia ta. Suntem oameni, reprezentam alegerile. Bune, rele, toate au un scop. Unul definit, nu vag ca acest post. Am sa deschid ochii spre tine in fiecare dimineata.  De vei fi acolo ca si pana acum, inseamna ca asa a fost scris in Scriptura Inimii.