Tocmai ce am aflat de curand ca romanii stau cel mai prost la satisfactia la locul de munca, precum si ca suntem cel mai nefericit popor din UE; chiar si in urma bulgarilor care au salariul mai mic decat al nostru. Asadar, "s-a demonstrat" ca fericirea nu tine de avutie ci de altceva. Dar e ce?
De ce tine sa fii fericit? Si ce e atat de complicat in asta de noi, romanii, nu ne-am dat seama cum stau lucrurile? Sa inteleg ca suntem intesati de specimenele carora li se face antireclama pe radio Guerrilla de tipul: marlanul de dorobanti, pitipoanca de companie si altii de aceeasi teapa si ne-am pierdut valorile? Precum si putinta de a mai zambi?
Cea mai mare amenintare imi pare mie acum nu mai este FMI-ul, alegerile de genul "trec dintr-un partid intr-altul ca sa fiu ales" sau cine ne va fi presedinte in urmatorii 5 ani, ci tristetea romanului. Pentru ca se stie: tristetea netratata macar cu un zambet si lasata sa se adune si sa se extinda ca o plaga puturoasa, poate da in depresie. Iar un popor de romani depresivi NU VA MAI FACE NIMIC!
Daca inainte de 1989 aveam puterea sa facem haz de necaz si exista o solidaritate in amaraciunea noastra, acum ne-a disparut si asta... Hai sa va spun conform DEX, ce inseamna tristete: stare sufleteasca apasatoare, mahnire, amaraciune. Si ce inseamna depresie: tristete sufleteasca, pierderea apetitului pentru viata, tendinta de izolare.
Sa facem un scenariu: mii de romani tristi, fara un zambet pe buze de zile intregi care ne inconjura in fiecare zi. Atunci tu de ce sa mai razi? Iar daca se intampla cumva sa razi din cine stie ce motiv iti aduci aminte de "zicala din batrani": nu-i bun atata ras, sigur ni se intampla ceva rau!
Nu am inteles niciodata atitudinea asta si nici pe aceea in care ne ferim sa zambim pe strada de teama sa nu ne catalogheze "lumea" ca fiind nebuni sau cel putin ciudati. Am uitat sa zambim? Am uitat cum e sa ne purtam natural? Ne-am purtat vreodata asa in viata noastra de adult?
Eu cred ca noi, romanii, avem inoculata – nu stiu de unde – si o doza, mai mare sau mai mica, de masochism. Adica ne cam place sa nu ne simtim foarte bine. O fi teama de responsabilitate? O fi istoria plina de "salcia plecata, sabia nu-l taie"? Sau mentalitatea de "merge si asa"?
Un om fericit are miliarde de posibilitati in fata lui, un om trist are o singura preocupare: sa-si vada de tristetea lui, sa se planga si chiar sa se hraneasca cu nefericirea celorlalti.
O sa va spun o povestire din Osho, iar daca va regasiti in ea, atunci poate ca ar trebui sa incepeti sa dansati pe strada! Sau macar sa incepeti sa zambiti! "Am locuit odata intr-un oras unde eram prieten cu un comisar de politie.
Obisnuia sa vina la mine si sa-mi spuna "Sunt foarte nefericit. Ajuta-ma sa ies din asta." Eu ii spuneam: "Spui ca vrei sa iesi din asta, dar nu am impresia ca vrei cu adevarat sa iesi din asta. In primul rand, de ce ai ales sa lucrezi in politie? E posibil sa fii nefericit si vrei ca si altii sa fie nefericiti."
Intr-o zi i-am rugat pe trei prieteni de-ai mei sa se duca sa danseze in oras, in locuri diferite, pe strazi. Le-am spus: "Mergeti si faceti acest lucru ca pe un experiment.". Intr-o ora, bineinteles au fost prinsi de politie.
L-am chemat pe prietenul meu si l-am intrebat: "De ce i-ai ridicat pe prietenii mei?". "Oamenii astia pareau nebuni", a raspuns el. "Dansau pe strada si radeau!"
"Dar nu au facut niciun rau nimanui, de ce a trebui sa intervii? Nu au atacat pe nimeni, nu au intrat pe teritoriul nimanui. Doar dansau si radeau. Cu ce erau vinovati?"
El a raspuns: "Ai dreptate, dar e periculos".
"De ce e periculos? E periculos sa fii fericit?"
A inteles mesajul si i-a eliberat imediat. Dupa aceea a venit la mine si mi-a spus: "S-ar putea sa ai dreptate. Nu-mi ingadui sa fiu fericit si nu-i las nici pe altii sa fie fericiti."
Daca am ajuns sa ne intrebam de ce zambim sau ne bucuram inseamna ca ceva nu este in regula! A fi fericit este o stare absolut normala! Ar trebui sa ne intrebam de ce suntem nefericiti? Si mai ales "vrem sa iesim din asta?"
Antidot pentru criza
Mai putem reinvata copilaria?
