Bun. Dilema mare in sufletul meu cu aceasta infidelitate, atat la barbati, cat si la femei. O inteleg in aceeasi masura in care o dezaprob, cu toate ca mi se pare interesant de cercetat care sunt motivele si fricile ce se afla la baza actelor de infidelitate.
Sunt convinsa ca exista tot atatea femei infidele cati barbati fideli (acum sa va vad ce valoare de adevar dati spuselor mele si va las pe voi, in sufletul vostru, sa stabiliti procentul).
De ce fac o astfel de comparatie? Pentru ca am ajuns intr-o societate in care rolurile primare ale barbatilor si ale femeilor au suferit modificari substantiale. Astfel, fiecare si-a pierdut, ori si-a remodelat identitatea. Daca tipic barbatesc parea a fi inselatul, iata ca, in ziua de astazi, femeia – in dorinta sa de a fi egala lui, in toate aspectele- incepe sa ii copieze comportamentul nu doar in materie de imbracaminte si alegeri ale profesiei, ci si in ceea ce priveste gesturile. Bineinteles, adulterinele au fost de cand lumea si pamantul, dar erau ceva mai rare cazurile lor. Si nu cred ca din prea multa iubire pentru Barbat, cat din frica de a nu ajunge batute, omorate si excluse din societate.
Da, umbla vorba in sat si ca femeile ca sa insele trebuie sa se indragosteasca, pentru ca ele nu se lasa asa usor prada impulsurilor animalice. Intr-o oarecare masura e adevarat, dar asta deoarece anatomic vorbind femeia se excita pe alte criterii decat cele (strict) vizuale. In niciun caz, particularitatea aceasta nu spune ca trebuie neaparat sa il iubeasca pe altul pentru a o „comite” (trebuie doar sa isi imagineze ca e amorezata): fie vrea sa isi (re)testeze capacitatile de seductie si vede in joaca asta o confirmare a lor, fie simte acut nevoia de atentie din partea unui reprezentat masculin – lucru care tot la recunoasterea ei ca femeie duce.
Femeia insala? Bineinteles, ca doar barbatii aceia acuzati non-stop de vanatoare si abandon au nevoie de complice, iar o femeie care e angajata intr-un parteneriat amoros este mai tentanta pentru cei indecisi, inca, sa devina statornici. Lasati la o parte batutul cu pumnul in piept, la final, TOTI ne dorim un singur om in bratele caruia sa ne traim viata - nimeni nu vrea sa moara, ori sa imbatraneasca singur.
Eu, se pare ca, am ramas usor naiva si atunci cand aud de cazuri de trisat in amor fac ochii mari si nu reusesc sa gasesc o explicatie. Mi se pare ireal ca, in conditiile societatii actuale, inca mai apelam la astfel de amagiri ale noastre -in primul rand-, cand am putea, atat de simplu, sa ne despartim de cel pe care nu il mai vrem si sa ne vedem de aventura aceasta numita EXISTENTA.
Bun, inteleg ca sunt si situatii speciale si exceptionale si scuze si pretexte la tot pasul. Nu inteleg, insa, de ce ne aratam nefericiti de conditia noastra, daca singuri fie ne ducem pe un drum gresit, fie acceptam sa fim la cheremul celor care nu stiu ce, dar mai ales pe CINE vor de la viata.
In chestiunea asta a inselatului, sunt ferm convinsa de doua lucruri: cel care insala este, de fapt, pacalitul si tot el este cel care, mai tarziu, isi va plange in pumni. Indiferent ca este femeie sau barbat.
Restul e iubire,
MSZ
P.S.: Si, pana la urma, daca te insala asta spune ceva despre el/ea, nu despre tine.
Ceea ce trebuia sa ne apropie, mai degraba, ne desparte
Barbatul construieste fundatia casei, dar femeia ridica peretii.
