Reportaj: Spadasinele de aur ale Romaniei

13 noiembrie 2010, Grand Palais, Paris- Ana Maria Branza, Anca Maroiu, Simona Alexandru si Loredana Iordachioiu s-au impus 35 la 26 in fata Germaniei. Romania este noua campioana mondiala la spada. Un ultimul act in care Ana Maria Branza a uitat de accidentarea care o chinuise pana atunci, de durerile din genunchiul drept, sau intepaturile din bratul stang. Nimic nu mai conteaza pentru ea. Cu o concentrare incredibila aduce victoria Romaniei, dupa o intalnire in care, din punct de vedere tactic a stralucit in fata  lui Britte Heideman, cea care in urma cu doi ani o invingea la Beijing, in finala Jocurilor Olimpice.

Grand Palais devine dintr-o data parca prea mic pentru a cuprinde atata bucurie. Simona Alexandru, Anca Maroiu si Loredana Iordachioiu sar in bratele Anei pentru a sarbatori victoria. Abia atunci s-a relaxat si Ana. Da! Romania avea sa urce pe cea mai inalta treapta a podiumului mondial. Nu a contat faptul ca Germania detinea titlul mondial, nu au contat nici accidentarile a doua dinte componentele lotului si nici faptul ca in echipa Germaniei se afla si campioana olimpica de la Beijing. Ele au crezut in fortele proprii, iar visul lor devenea realitate.

23 februarie 2011, Sala Floreasca, Bucuresti - Ana Maria Branza, Anca Maroiu, Simona Alexandru si Loredana Iordachioiu se echipeaza pentru a incepe antrenamentul zilnic sub ochii lui Dan Podeanu si Milan Cornel.

Primul lucru, incalzirea. Evindent, ca in orice echipa, micile tachinari fac timpul sa treaca mai repede. Asa ca printre turele de alergare usoara, exercitiile pentru brate si cateva minunte de stretching, sunt trecute in revista si ultimele activitati de pe Facebook, eventuale probleme sentimentale sau noile cuceriri ale fetelor pe care Milan Cornel, unul dintre antrenorii lotului national, are grija sa le comenteze cu umor.

Fetele stiu foarte bine ce au de facut, iar treptat, incalzirea sporeste in intensitate. Picaturile de transpiratie incep sa se adune pe frunte. Nu este suficient talentul pentru a face performanta! Nimic nu se castiga fara munca, iar in fata mea este exemplul viu al acestor afirmatii.

Urmeaza "lectia". Fetele isi pun costumul si se pregatesc de duel. Chiar si atunci cand isi trag sufletul isi calculeaza urmatoarea miscare. Vad cu ochii mintii adversarul, ii anticipeaza miscarile. Poti sa iti dai seama ca ceva nu este in regula dupa gesturile usor nervoase cu care isi ridica masca pentru a-si sterge sudoarea de pe frunte. In schimb, victoria, chiar si in sala de antrenament, este marcata asa cum trebuie. Un strigat puternic, pumnii stransi intr-un gest care arata determinarea, concentrare maxima in fiecare secunda. Fetele astea nu se joaca! O lovitura aplicata gresit, un moment in care, din neatentie, sau din prea mult zel, isi lovesc partenerul de antrenament sunt insotite de scuzele de rigoare. 

Anca Maroiu si Simona Alexandru se intalnesc la mijlocul salii. Nu. Nu vorbesc despre ultimul film in care a aparut Colin Farrell si nici despre ultima pereche de pantofi achizitionata. Vorbesc despre o tusa, despre un asalt esuat, despre o fandare. Partenerii de antrenament se schimba de mai multe ori. Pe rand, intra in joc si antrenorii. "Foarte bine, ai grija la bratul drept, usor cu asaltul asta"- Gasesc mereu cuvintele potrivite cu care sa le mobilizeze. La final de antrenament, cele mai experimentate dintre fete nu au ezitat sa le spuna celor mai tinere unde au gresit. Trebuie sa ai o tema, pe care sa construiesti ceva. Ce trebuie sa faci cand conduci, ce trebuie sa faci cand esti condusa... Daca adversara ta observa ca ai un tic nervos, sau daca ti-a vazut o slabiciune, totul trebuie calculat. Totul conteaza. Nimeni nu se supara, niciuna nu se simte ofensata ca i s-a spus unde a gresit.

"Adversarul cel mai mare suntem noi insine"

"In sportul pe care il practicam se spune ca adversarul cel mai mare suntem noi insine.  Pentru a putea construi ceva, pentru a putea duce un asalt sau pentru a da lovitura care sa marcheze victoria fiecare miscare trebuie calculata cu precizie. Pentru asta trebuie sa te cunosti pe tine, sa-ti stii slabiciunile si punctele forte si apoi sa-ti cunosti adversarul.", ne spune campioana mondiala Anca Maroiu.

Ce isi doresc inainte de a incepe iar lupta pentru aur? Ne spune tot Anca: "Imi doresc sa ne intelegem ca si pana acum. Ne-am inteles din priviri si la acest campionat mondial, sper sa se intample asta si in viitor. Am crescut impreuna de 13 ani. De cand am inceput sa mergem la concursurile de seniori suntem aproximativ in aceeasi formula. Mai sunt fete care au crescut, care s-au alaturat in timp lotului, insa in mare parte suntem aceleasi. Imi doresc sa ne calificam la Olimpiada si sa luam o medalie pentru a incununa atat munca noastra, dar si pentru a rasplati astfel sprijinul neconditionat al unor oameni minunati care se invart in jurul acestui fenomen. Si care ne-au ajutat, mai ales atunci cand am avut nevoie. Pentru ca nu toate sunt roz si frumoase. Acum, dupa ce am castigat medalia de aur la mondiale, lucrurile se vad intr-o alta lumina... Nu au fost insa mereu la fel. Au fost oameni care nu au crezut atat de mult in noi, dar acest lucru a fost compensat de cei care ne-au fost mereu aproape."

In sala zgomotul produs de firele cu care sunt legate pentru a se antrena amintesc de saloanele de terapie intensiva... Le intreb pe fete daca sunt multumite de conditiile de antrenament si daca "aurul mondial" esta rasplatit pe masura.

"In afara de fotbal nu stiu daca este vreun sport bine platit. Avem atatia sportivi medaliati la campionate mondiale si europene, avem campioni olimpici, si nu ma refer aici doar la scrima, ci la multe alte sporturi in care Romania a excelat sau exceleaza, insa daca nu esti fotbalist, in niciun caz nu te imbogatesti din sport. Cred ca pana la urma lumea face sport din pasiune. Sau facem sport pentru ca suntem patrioti. Acum conditiile sunt mai bune, dar am avut si rezultatele de partea noastra. Am mai primit sposorizari, mai ales in echipament sportiv, in cazul nostru acesta fiind foarte important... Avand in vedere ca nu am adus vreodata de acasa, nu putem sa ne plangem de conditii", incheie Anca Maroiu.

Cat de greu se castiga o medalie de aur?

"Daca ma intrebi acum o sa spun ca usor. Daca ma intrebai atunci, nu cred ca mi s-ar mai fi parut asa de simplu. E o zi din viata in care te trezesti plangand si te culci zambind, sau invers. Depinde! Noi am avut noroc la Paris sa ne trezim intr-o dimineata ploioasa si sa rasara soarele noaptea. L-am facut noi sa rasara. E greu, dupa cum se vede si in sala, atat la noi cat si la restul colegilor, aurul nu se cucereste asa usor. Muncim, transpiram, ne rupem oasele pe aici, dar, pana la urma, atunci cand ajungi acolo sus, ai asa o satisfactie, incat uiti de toate. Uiti de fiecare vanataie pe care ti-ai facut-o la antrenament si de fiecare zi lipsita de acasa. Uiti cat a fost de greu", spune campioana mondiala Ana-Maria Branza.

"Fetele de aur ale Romaniei"- asa au fost supranumite dupa performanta deosebita de la Paris de presa sportiva, insa pentru a urca pe cea mai inalta treapta a podimului nu este chiar atat de usor.