Legatura initiala dintre mama si fat, prin intermediul cordonului ombilical (si nu numai), e una care nu se disipeaza foarte usor. Desi la nastere cordonul ombilical va fi taiat, legatura fizica este (pare) intrerupta, dar cea psihica se va prelungi inca multa vreme de atunci inainte.
O perioada intermediara acestui proces e aceea in care mama alapteaza. Dar asta dureaza, se pare, numai un an. Un an in care se adapteaza unul cu celalalt, cu mediul, cu tot ce e nou pentru amandoi. De ce doar un an? De ce nu un an si jumatate, doi sau mai multi? Ce poate fi rau in a primi in continuare laptele matern?
Un motiv ar fi ca spre sfarsitul primului an de viata, copilul poate primi si altceva decat lapte. Organismul lui are de acum nevoie sa se adapteze, sa invete sa mestece, sa inghita, sa digere si altceva in afara de lapte, pentru a ajunge incet incet la acelasi nivel cu adultii. Procesul se petrece treptat, mai intai cu mancaruri usoare, pasate, care sa nu ii solicite stomacelul, dupa care, aparandu-i dintii, invata sa se descurce mai usor si cu celelalte alimente solide.
Alaptarea bebelusului constituie un subiect foarte controversat in intreaga lume. Unele mame refuza pur si simplu sa o faca, altele prelungesc acest proces peste masura. Oricum cam dupa 6 luni laptele matern nu mai are compozitia nutritiva completa, asa ca incet incet alaptatul devine mai mult doar o chestiune de supt in loc sa mai aiba fsi unctia biologica de hranire. Legatura simbiotica sau chiar si functia de inglobare – dimensiunea, durata, intensitatea – sunt strict in responsabilitatea mamei, copilului placandu-i sa ramana in stadii de dezvoltare timpurii, care ii asigura confortul si sentimentul de siguranta. Dar facand aceasta, mamele risca sa isi excluda copiii de la stadii biologice si psihologice de dezvoltare, urmand ca apoi sa “ii arunce” abrupt intr-o etapa pentru care nu sunt pregatiti.
A prelungi alaptarea inseamna atat la nivel fizic cat si psihic, a-i ingradi evolutia si maturizarea. Si exista si unele mame care nu se simt pregatite sa isi vada copiii crescand. Ele ii vor tot mici si neajutorati, dependenti de ele, in stransa legatura (si control!).
Exista si cazuri in care mamele alapteaza pana la 4, 5, 6 sau 7 ani. Daca inca au lapte…Si daca el, copilul inca cere…
Ce se intampla cu un astfel de copil, care a fost alaptat mult dupa termenul “limita”? In cele mai dese cazuri este posibil sa inceapa sa vorbeasca mai tarziu, controlul sfincterian sa il faca mai dificil si intarziat, toate procesele de maturizare fiind relativ incetinite. Sau, poate sa existe si reversul: copilul sa perceapa asta ca pe un abuz si sa vrea sa se indeparteze de mama, si poate aparea o relatie defectuoasa cu ea.
E greu sa stabilesti reguli, sa le bati in cuie, sa faci teorii, sa spui ce e bine si ce nu e bine pentru copilul altcuiva. Dar exista totusi unele repere, daca nu cele din cartile unor oameni de stiinta care au facut studii, macar cele ale bunului simt si cele bazate pe instinctul matern. Si asa cum copiii invata mare parte din lucruri prin mimetism si experimentare, probabil ca si mamele pot face la fel, amintindu-si totodata cum au fost ele crescute si uitandu-se in jur, la celelalte mamici.
De ce nu e bine sa iesi “din randuri”? Sa faci altfel decat ceilalti? Poate pentru ca au existat multi inaintea ta care au experimentat mai multe variante si s-au oprit, in cele din urma la cea buna si sanatoasa. Desigur, e vorba de viata ta de mama, a copilului tau, dar merita sa risti? Sa risti dezvoltarea propriului tau copil, pentru o ambitie sau o dependenta de care tu esti cea care nu poti scapa?
Vieti amestecate
Rich girl
