Vieti amestecate

- De cum l-am vazut, din prima clipa, am simtit ca vreau sa fac un copil cu el.
- Hmmm. Chiar asa? De obicei o femeie are nevoie de ceva timp pentru a ajunge sa simta asta. Ce anume te-a atras la el?
- Nu stiu sa spun exact. Totul. Am simtit ca trebuie sa fie al meu, sa fim impreuna, sa facem un copil impreuna.
- Si lui cand I-ai spus lucrul asta?
- Nu i-am spus. Am lasat lucrurile sa vina de la sine.
- Sa inteleg ca a fost doar “planul” tau.
- Nu stiu daca am avut un plan in sine. A fost ceva care parca m-a depasit si pe mine.
- Si cum s-a intamplat in cele din urma.
- Pai a fost asa…am ajuns sa fim impreuna, sa locuim impreuna si, am ramas insarcinata. I-am spus ca pastrez copilul, dar nu tin sa ne casatorim.
- Nu mergea una impreuna cu cealalta?
- Ba da, dar nu de-aia voisem sa fac un copil cu el. Adica nu voiam sa ma ia de nevasta pentru ca am ramas insarcinata.
- Si, in cele din urma, cum a iesit.
- Cum sa iasa, cu ochi. Dar noi ne-am despartit dupa o vreme. Nu ne intelegeam foarte bine.
- Si acum unde e cel mic? La tine sau la el?
- La ai mei. Il cresc ai mei.
- ? Mi-ai zis ca tu nu te-ai inteles prea bine cu ei, cand erai mica. Adica nu ai fost foarte fericita si multumita. De ce le-ai dat lor copilul tau?
- Ei au mai mult timp si se pot ocupa de el. Eu am un serviciu care imi ia mult timp si deplasari. Oricum ii sustin pe ai mei financiar, merg si il vad pe cel mic saptamanal. Si tatal se ocupa si se implica foarte mult. Daca e sa o iei asa, are practic doua perechi de parinti. Si nu ii lipseste absolut nimic.
- Poate doar apropierea fata de proprii lui parinti?
- Eu am fost aproape de ai mei parinti, si la ce mi-a folosit?
- Pai si el e aproape de parintii tai. La ce crezi ca o sa ii foloseasca?

Si viata a mers inainte, cu ce are ea frumos, cu partile ei bune si rele. Pana ce ea a intalnit un alt barbat. A urmat o relatie furtunoasa, cu un barbat caruia ii placea sa o controleze, sa o manipuleze si chiar sa o maltrateze. Relatie care nu a rezistat totusi in timp. S-au despartit la fel de furtunos si de dramatic asa cum a durat si relatia lor.

Singura alinare dupa astfel de aventuri a gasit-o in bratele Tatalui. Mai aproape si in slujba lui, mai departe in deplasarile job-ului ei, cu intalniri periodice cu copilul ei. Viata poate continua si asa.

- Cum e sa fii casatorita in sfarsit?
- Bine.
- Si acum, ca ai in sfarsit familia ta, un copil cu sotul tau…ce se intampla cu primul copil.
- Va ramane in continuare cu ai mei.
- De ce? Nu vrei sa il poti creste tu de acum inainte?
- Ba da. Dar sotul nu este de acord cu acest copil. Adica nu il vrea.
- Cum asa? Nu i-ai spus de la bun inceput de existenta lui?
- De fapt, i-am spus abia inainte de nunta.
- Stii, barbatii sunt destul de sensibili cand vine vorba de un copil dintr-o alta casnicie, facut cu un alt barbat. Nu ti s-a parut cam tarziu sa il anunti?
- Ba da, dar nu am avut suficient curaj. Stii cum e, pentru asa ceva nu gasesti niciodata momentul potrivit.
- Si ai crezut ca daca ii spui asa, in ultima clipa, fiind pus in fata faptului, o sa cedeze, o sa fie de acord?
- Nu stiu ce am gandit, dar abia atunci am putut sa ii spun.
- Si acum tu o sa ai viata ta, familia ta. Primul copil cum a reactionat fata de toate aceste schimbari?
- Foarte bine. Il iubeste foarte mult pe fratele lui, totul e ok.

Deci, viata se poate trai si asa, fiecare cu alegerile sale. Si cine am fi noi sa judecam daca e bine sau rau? La ce ne foloseste sa ne intrebam daca oamenii sunt sau nu fericiti?