Out

Foarte rar realizam nevoia noastra de apartenenta. De cand ne nastem, suntem introdusi intr-o comunitate. Mai intai e familia, cu toti membrii ei, multi sau putini. Apoi vine cresa si gradinita, comunitati din care invatam sa facem parte si care ne ofera acest sentiment de apartenenta. E placut sa stii ca faci parte din ceva, ca nu esti singur, ca poti comunica. Pe urma vine scoala, serviciul, cercul de prieteni. Daca stam sa ne gandim bine, nu suntem niciodata complet singuri. Nici nu stim sa fim astfel. Sunem in permanenta inconjurati de cineva. Daca nu avem familia aproape, cel putin avem vecini.

Trecerea de la o etapa la alta, de la un cerc la altul, se face uneori ceva mai dificil. Mai ales daca se schimba locatia, persoanele care ne inconjoara. Va mai aduceti aminte de emotiile de dupa terminarea gimnaziului, cand ne gandeam cu cine o sa fim in clasa, ce profesoare si profesori o sa avem? E o trecere la un alt nivel, care presupune adaptarea la un alt ritm, mai putin cunoscut. Pana acum am avut parte de o singura educatoare sau invatatoare care sa ne indrume, sa aiba grija si repsonsabilitatea noastra. Era cel mai bun substitut al mamei. De acum inainte insa, mama se va multiplica intr-un mod si intr-un ritm pe care la inceput nici nu prea il intelegem.

Dar suntem crescuti si invatati ca intotdeauna facem parte din ceva, suntem inclusi in ceva. Fireste ca e un soc sa aflii ca te vei muta cu parintii intr-un alt cartier sau oras, la o alta scoala, cu alti copii pe care nu ii cunosti si cu care va fi nevoie sa te obisnuiesti. Ca sa nu mai vorbim de profesori, de vecini…Mai rau e cand te paste o exmatriculare. Daca stai sa te gandesti (desi, la varsta aia e cam greu) ca de fapt, asta inseamna stat acasa sau hoinarit aiurea (deci, nimic grav!), nu pare atat de rau. Insa ideea de a nu mai apartine grupului din care ai facut parte, de a fi dat la o parte, expulzat, nu e prea usor de acceptat de mintea si sufletul unui elev.

Sentimentele sunt asemanatoare si atunci cand ti se intampla sa fii dat afara din serviciu. Pe moment, iei totul ca pe un refuz. Esti eliminat pentru ca…Nu neparat pentru ca nu (mai) esti bun, ci pentru ca nu mai e suficient loc si pentru tine. Ce-i de facut? Sa cauti un alt “grup” care sa te vrea si sa te aprecieze pentru ceea ce esti si poti face. Of, si cat de greu e lucrul asta!

Asta e si una dintre pedepsele sau amenintarile parintilor, profesorilor sau angajatorilor: “Te dau afara!”. Te dau afara din camera, pentru ca nu ai fost cuminte; te dau afara din casa, pentru ca nu esti un copil bun, te dau afara din clasa, pentru ca esti un elev obraznic, te dau afara din serviciu, pentru ca…

Daca stam sa ne gandim bine, ce ar insemna de fapt sa fim pe dinafara? Sa fim doar noi insine? Sa ne descurcam singuri? Ah, da, se pare ca asta nu se poate. Nu intr-o societate in care traim in ziua de astazi. De ce nu? Pentru ca nu esti bine vazut daca umbli telelei pe strada, aiurea, in loc sa fii la scoala. Daca nu te duci la scoala, nu poti avea mai tarziu un serviciu. Daca nu ai serviciu, atunci din ce traiesti? Si cum?

Asa ca, de fapt, OUT nu exista adevarat. Nu ca optiune de luat in seama. Esti IN din momentul in care te-ai nascut, ti s-a emis certificatul de nastere si codul numeric personal. Din acel moment, faci parte dintr-un sistem. Un sistem care nu te lasa practic sa fii pe dinafara, la modul concret. Si, daca nu te conformezi si nu stai in rand, la locul tau, are ac de cojoc si pentru asta. Deci, nu esti nu ai cum sa fii niciodata cu adevarat OUT. Decat in mintea si imaginatia ta.