Oare atunci când vor pleca amândoi eu ce voi face? Dupa atâta timp în care am trait pentru ei, presupun ca ar trebui sa încep sa traiesc si pentru mine, nu? Sa încep sa îmi reamintesc cum era când nu aveam aripi si învatam sa zbor. Ei sunt aripile mele, alaturi de ei m-am maturizat, m-am schimbat din fata în femeie, am învatat sa fiu responsabila, sa fiu dura, am învatat ce e iubirea neconditionata, fara limite, am retrait o parte din copilaria mea, am reînvatat sa scriu caligrafic, sa alerg dupa baloane de sapun si sa sar gardurile dupa mingii.
Si acum? Am doua luni în care trebuie iar sa ma redescopar. Si trebuie sa fac asta plângând în fiecare seara de dorul lor. Fara sa citesc povesti fantastice si fara sa cânt cântece de leagan… Trebuie sa îmi redescopar pasiunile, sa reînvat sa ascult tacerea fara ca aceasta sa fie suspecta. Sa citesc romane pasionale de dragoste, sau un roman clasic, sa îl redescopar pe omul de lânga mine, sa fiu sotie si nu doar mama. Voi putea sa muncesc cu frenezie, fara sa fiu întrerupta la fiecare cinci minute, sa curat locuinta fara ca în urma mea sa se faca la loc dezordine.
Si voi reîncepe sa învat sa numar descrescator. Mai sunt trei zile pâna ajung sa îi vad…doua zile….o zi pâna îi voi putea strânge în brate si vom fi din nou un întreg.
Voi ce faceti când va pleaca copiii?
Mare albastra....
