Femeie de piatra

Din care vis te-ai destramat, femeie de piatra? Cate lacrimi te-au erodat, pana ti s-a impietrit zambetul pe chip?

Te stiu de demult, pe cand erai o fetiscana subtirica si naiva. Iti impleteai cununi de flori de camp si te visai printesa tufelor de trandafiri. Printul intotdeauna venea pe un cal alb si te salva din inchisoarea spinoasa a castelului.

Te-am vazut cum priveai firele ierbii si cum urmareai gazele in zbor, apoi te lasai pe spate, plutind printre norii albi si pufosi, ca divanul moale din castelul tau.

Ma uit la tine si abia te mai zaresc in umbra privirii incruntate. Totul la tine este cenusiu si negru. Iti amintesti de rochitele inflorate si diafane care iti invaluiau trupul in valsul primaverii?

Atunci nu aveai atat de multe ganduri, atat de multe liste cu activitati, atat de multe drumuri de facut. Drumul tau se oprea intotdeauna in gradina cu flori, iar gandurile iti zburau neintelese si neingradite prin taramurile basmelor.

Stiu ca nici atunci nu erai iubita, insa aveai dragostea naturii, simteai ca ai atat de multe de explorat si atata bunatate de impartit cu oricine.

Copil naiv! Ai renuntat la natura pentru blocuri din beton, florile tale sunt acum din plastic sters si prafuit, talpile tale nu au mai simtit pamantul de atatia ani...

Iti mai amintesti cand imbratisai copacii? Seara, de multe ori terifianta pentru tine, era un prilej de visare cu ochii deschisi, sub lumina lunii, cu pisica Roza in brate, adormindu-te linistit cu torsul ei moale.

Ai fugit sa scapi, ai luat primul tren, crezand ca viata printre blocurile gri iti va aduce linistea si siguranta. Pentru o perioada, a fost bine, apoi ai inceput sa realizezi ca de fapt te-ai refugiat in turnul printesei si nu mai poti iesi. Ai sperat sa se intoarca printul pe calul sau alb, insa el a ramas intre tufele de trandafiri. L-ai strigat, dar el nu te-a auzit niciodata, era doar in iluziile tale.

Te-ai resemnat cu traiul tau caldut, muncind si traind pentru altii, daruindu-le tuturor bucati din tine, ingropand sub valuri de praf si tina libertatea sufletului tau.

Ti-ai incuiat visele intr-un sipet de alama, plangand deseori langa el, sperand ca mai tarziu sa le eliberezi. Insa pana ti-ai amintit de ele, sipetul a prins o rugina verzuie si otravitoare iar visele tale au devenit stravezii si fara vlaga.

Acum, tresari pe dupa perdelele ingalbenite de vreme, in timp ce visele revin violente, razbunatoare si dureroase.

Mai cade o lacrima, se mai strange un zid...