Never say never!

Ni se intampla de multe ori in viata sa ne spunem noua sau altora: nu o sa mai fac niciodata asta! Dar de cate ori reusim sa ne tinem de cuvant?!? Sau cat efort si sacrificiu ne solicita o astfel de promisiune?!?

Profesoara mea de greaca s-a despartit de iubitul ei si si-a “jurat” sa nu se mai intoarca niciodata la el si in orasul in care locuieste acesta. Asta a durat o perioada suficient de lunga. Perioada in care nega sau respingea orice apartinea celui loc, legat de “fostul”. Orice as fi incercat sa ii spun sau oricum as fi incercat sa o imbii, se “lepada” de fiecare data ca de ceva ciumat; ridiculiza si respingea. De curand a revenit in viata ei dumnealui si inca foarte hotarit. Hotarit sa o ia de nevasta, sa ii deschida o scoala numai a ei, sa zugraveasaca inaintea ei un mic Paradis doar pentru ei doi. Si uite ca profesoara mea draga se intoace cumva de la toate acele vorbe si ia totusi in calcul aceasta optiune, de perspectiva. In definitiv ea tot mai tine la el, iar daca lucrurile s-ar aranja si profesional pentru ea, se vede treaba ca pana la urma nu ar fi chiar atat de rau. Nimic rau in asta...So, never say never!

Cand un copil spune ceva de genul: “nu o sa mai vorbesc niciodata cu Gigel!”, te uiti la el cu intelegere, te gandesti ca o sa ii treaca, i-o spui si lui asta dar il auzi si mai indarjit: “nu am sa il iert niciodata pentru ce mi-a facut si nu o sa mai vorbesc cu el!”. Dupa care astepti sa se linisteasca, sa inteleaga ca viata nu e zugravita doar in alb si negru, ca oamenii mari si copiii gresesc, isi cer iertare, se impaca, uita si le trece. Rareori se intampla unui copil sa nu revina asupra unei astfel de “promisiuni” facute la durere. De cele mai multe ori, in cateva zile i-a trecut supararea si poate ca a si uitat. Asa ca, daca auzi la un copil spunand cuvintele astea, stii ca in cazul lui poti fi mai indulgent si intelagator si nu iei chiar de bune spusele lui.

Cam la fel se intampla si cu colegii de serviciu. Unii sunt invidiosi, altii pur si simplu rautaciosi, altii te fac sa suferi chiar fara sa aiba o intentie clara. Si cu toate astea nu poti sa inchizi pentru totdeauna usa in fata unui om cu care te vezi zilnic, cu care lucrezi si imparti acelasi birou. Chiar si pentru simplul motiv ca e nevoie sa schimbi unele informatii referitoare la munca pe care o desfasurati in comun. Poti cel mult sa fii stricta, distanta si sa lasi pentru comunicare doar lucrurile legate doar de serviciu. Insa nu poti spune: “ nu o sa ii mai vorbesc niciodata!”, desi chiar simti si gandesti lucrul asta cu toata fiinta ta. Viata e atat de ciudata si are drumuri atat de intortocheate! La un moment dat, persoana care te-a jignit sau ranit atat de tare face un gest, poate chiar fara intentie, in favoarea ta; vorbeste sincer apreciativ despre tine, face ceva care vine indirect in ajutorul tau etc. Si apoi iti schimbi fara sa vrei optica. Constati sau iti aduci aminte ca omul are si parti bune nu numai parti rele si ca acestea alterneaza, in functie de stare, conjunctura, moment etc.

Asa ca nu are rost sa tai in carne vie. Nici in a ta si nici in a celorlalti. Nu e usor lucru sa revii asupra unei decizii atat de drastice. Si nu o faci cu usurinta. Mai bine incearca sa te abtii si sa nu ajungi sa faci astfel de afirmatii pe care mai apoi sa le regreti sau sa nu stii cum sa le retragi. Fie ca ti-ai spus doar tie lucrurile astea, ca promisiunile ti le-ai facut doar in gand, tot nu iti va fi usor. Constiinta ta e acolo si se va simti confuza si te va reproba cand va “constata” ca ti-ai incalcat o astfel de promisiune.

Copiii cand se fac mari au tendinta sa se “revolte” fata de parinti; fata de tutela si controlul acestora. Fie ca au dreptate sau nu, lupta aceasta tacita se da in permanenta in sufletul lor si fata de parinti. Spiritele se pot incinge foarte usor, cuvintele zboara tot la fel, ating, jignesc, lovesc si dor. Si trec sau se uita cu mult mai greu. Mai ales cand il ating pe cel mai apropiat. Si multi dintre noi facem asta: ii ranim pe cei mai apropiati noua: parinti, frati, copii, prieteni, parteneri de viata, doar pentru ca ei ne inteleg si in cele din urma ne vor ierta. Insa nu e corect nici fata de noi si nici fata de ei. Faptul ca ne cunosc, ca tin la noi, nu inseamna ca le putem calca peste suflete. Numai cum suna!? Sa ii spui unui parinte: “nu mai vreau sa te vad niciodata!”; “nu o sa iti mai vorbesc niciodata!” E ca si cum i-ai infige un pumnal in inima. Cred ca asa ceva simte cand aude astfel de cuvinte. Fie ca le-a provocat sau nu, ca e constient sau nu de raul pe care ti l-a facut si el tie, tot nu merita sa auda asa ceva tocmai de la tine, copilul lui. De cele mai multe ori barbatii – baiatul cu tatal – isi arunca astfel de cuvinte. Si pentru ca barbatii sunt mult mai orgoliosi decat femeile, pot trece luni sau ani pana sa revina asupra celor spuse si sa se impace. Si sunt cazuri in care acel moment al impacarii nu mai ajunge la timp la ei. Este cu neputinta sa iti mai retragi cuvintele fata de cineva care a plecat dintre noi. Si probabil ca este si una dintre cele mai mari dureri: sa nu iti mai poti cere iertare; sa nu iti mai poti lua ramas bun. So, never say never!

 

Si mai stiu pe cineva care nici nu se imagina cu vreun animal pe langa el, in casa. A spus odata ceva de genul: "Ei si cum iti imaginezi ca stau eu asa aici la birou si lucrez si, deodata, vine un caine langa mine?!?" Iar baiatul lui, cel care de fapt isi dorea cainele, i-a raspuns: "Ei, si ce-o sa fie?!?" Acum tatal respectiv are doi caini in casa si nu si-ar mai imagina viata fara. Deci...