La fel se intampla si cu oamenii, observi cate persoane importante ai in viata atunci cand te simti trist. Pe cine poti sa suni si in bratele cui te-ai cuibari cu senzatia ca te vei adaposti de tot ce e rau? Acele persoane sunt parte din sufletul tau. Nu sunt multe, uneori vorbim chiar la singular, dar macar exista si ne fac sa ne simtim mai bine.
Aveam mai demult o vorba “O fiinta e ca o floare: la inceput e un bob de samanta, apoi un mic firicel nu prea luat in serios, apoi e boboc, floare si in cele din urma moare, insa a lasat macar in sufletul cuiva urma trairii.”
O metafora a unui ciclu de viata care poate sa ne aduca satisfactii de moment si o munca asidua pentru lucruri care pot sa nu traseze nimic in urma noastra si nici in oamenii de langa noi.
Discutam la un moment dat cu un gerontolog roman si mi-a spus ceva surprinzator: faptul ca inainte de a crea un intreg program antiaging pentru o femeie, primul lucru pe care il face e sa ii puna in fata o foaie de hartie si un pix, cu rugamintea de a scrie care au fost realizarile ei in aceasta viata. Uneori unele dintre ele nu stiau ce sa scrie si au stat in fata cu hartia goala timp de cateva minute, altele scriau numai lucruri legate de cariera si atat. Nu erau oameni, lucruri vizitate, momente cu incarcatura emotionala, totul era de fapt o pauza de la viata.
Tu ce ai scrie acum pe o foaie de hartie?
Pasi prafuiti in trecut
Snobism "haute-couture" sau proasta fandoseala
