Draft la metafora

Cu unghiile rosii am atras calatoria psihadelica in care ne-am pierdut pe noi ca oameni. Am ramas decorticati, in sufletul gol, creveti umani si rusinati de irezistibil. Povestirea in rama incepuse, dupa luni de visare si speranta, ca ceva tot se va mai intampla. In negura serii, drumul scurt parea o interminabila fericire cu Dr. Pepper si lumini pe contrasens. Numaram in sens invers, fiecare respiratie si clipire a ta, tot sperand sa nu fie ultima si mai admir una... si inca una... si inca una.

Mainile ni s-au inclestat in intuneric si nu ne deranjau nici farurile imense ce trasau umbre prin parbriz. La rasarit am pasit pe taramul magic, acolo unde creierii mei nu mai polarizeaza corect. Intr-un scurtcircuit placut, gandeam cum va fi sa patrund mai des si din nou aici. Am luat mirosul locului si m-am imbatat de el. Ca un shaman iubit, bateai in toba aceea colorata, in timp ce eu ma jucam de-a preoteasa ta, invocand pe-ai iubirii zei.

Apoi ai patruns, cumva curios si totusi familiar, sa rupi faptura in doua si ea sa-ti jure loialitate pe veci. De mai multe ori, cu inclestare si dorinta, ne-am scrasnit printre dinti gandurile pacatoase si am dansat diavoleste impreuna. Vroiam sa opresc timpul in loc, sa te amutesc si sa-ti inghet inima, ca sa fiu sigura ca nu plecam de acolo nicicand. Toate si noi se termina mereu, caci cum altfel ar fi ceva mai frumos, decat dainuirea in veac. Ne iubim pana ne pierdem suflarea si totusi ramanem nemuritori.