Ipocrizie

Am primit in nenumarate randuri e-mail-uri din acelea cu uciderea balenelor, delfinilor, focilor sau a altor animale nevinovate si complet lipsite de aparare. E-mail-uri pe care trebuie! sa le trimiti mai departe, pentru ca, in felul asta, o sa salvam aceste animale. Nu am inteles cum exact s-ar putea intampla ca, uitandu-ne la acele imagini cumplite, cu animale macelarite, lipsite de piele, intr-o baie de sange, le poate salva pe ele de noi, oamenii.

Eu nu vad nicio diferenta intre macelarirea unor animale marine si a celor din abator. Sau poate ca diferenta ar consta doar in gradul de cruzime. Dar rezulatul e tot ala. Da, am putea trimite un astfel de e-mail mai departe, la toata lista noastra de prieteni, si sa facem asta cu un burger in mana. Dar nu cred ca le-ar salva pe niciunele; nici pe cele la care ne uitam, nici pe cele din care “mancam”.

“Mananci prea multa paine! Cum poti sa mananci chestiile alea?!? Mananci prea multe dulciuri! Contin atatea E-uri!!!” Si asta ti-o spune cineva care tocmai trage dintr-o tigare. Oare e mai toxic si mai periculos sa mananci asa ceva, decat sa fumezi tigara aceea? Stiu, sunt multi oameni care au fumat o viata intreaga si nu au facut cancer de plamani; sau de oricare alt fel. Si, la fel, sunt multi oameni care au mancat toata viata prea multa paine, prea multe dulciuri, care au baut si nu au patit nimic. Fiecare organism se raporteaza in mod diferit la mediu si la ce primeste din el.

Aduci cuiva niste capsuni “proaspete”, inainte de vremea lor si in loc sa iti multumeasca, iti spune cat de contrafacute sunt, cat sunt de nesanatoase, ca sunt fortate cu chimicale etc. Dupa care iti povesteste cum niste capsunari, desi le-a fost interzis sa manance din ce culegeau, au facut-o si s-au intoxicat. Stii sigur ca in frigiderul sau casa respectiva exista cel putin 4-5 produse de acest gen, fortate sau nu tocmai “curate”, si stai si te intrebi de ce in loc de un multumesc primesti asa ceva.

Cat de mult poti alege din ce mananci? Fireste, destul de mult. Dar ce garantie ai ca produsele acelea bio, pe care dai pret cel putin dublu, sunt cu adevarat bio? Ca fructele sau legumele mai mici sunt cele “adevarate”, crescute firesc, fara fertilizatori sau chimicale?

Alegem sa mancam ce ne indruma organismul, alimente cu care am fost obisnuiti, care ne satisfac foamea si ne fac placere, pe care le gasim la indemana. Cred ca dezechilibrul apare atunci cand inclini  mai mult spre placerea de a manca decat spre nevoia de a-ti satisface foamea. Alimentele si mancarurile pe care le alegem ne definesc si spun atatea despre noi, despre caracterul nostru. Dar cui ii mai pasa de asa ceva cand ii este cumplit de foame si ar manca si pietre?

Nu ne ajuta cu nimic sa ne uitam in farfuria sau ograda celuilalt si sa incepem sa criticam ce mananca, ce face, cum face, cum isi traieste viata. Niciunul din noi nu e mai presus decat celalalt. Poti sa mananci cat de bio, sa fii “safe” din toate punctele de vedere, daca gandurile si faptele iti sunt urate si pline de rautate. Tot degeaba e!

E greu sa ii accepti pe ceilalti atunci cand de fapt iti e greu sa te accepti pe tine. Iti faci procese de constiinta cu alegerile sau hotararile pe care le iei, fata de greselile pe care le faci si, vazand ca nu le poti indrepta, te concentrezi asupra paiului din ochiul celuilalt. Da, poate fi mai simplu asa, insa in cele din urma, cand tragi linie, tot cu tine iti e mai greu sa traiesti.

Cu totii suntem ipocriti la un moment dat in viata (sau poate chiar de mai multe ori), ideea e ca in cele din urma sa stim sa ne oprim la timp, inainte de a arata cu degetul, de a critica lucruri pe care noi “nu le-am face”. Oricate principii am avea si la care am tine cu strictete, viata ne ofera uneori situatii complet neprevazute, in care noi actionam cum ne asteptam mai putin. Asa ca, never say never!