Incotro, lume?

Conflictele interioare nu tac niciodata? Cel putin, in cazul meu. Si se manifesta  ca o incercare permanenta de a iesi dintr-un cocon invizibil. Insa de multe ori ma intreb daca e vorba de un cocon natural sau de unul construit de exterior, in mod artificial. Asa ca, nu stiu daca efortul de a iesi din cocon inseamna de fapt, o evolutie naturala… Pare-se ca, orice provocare cere de la noi inca o intindere de aripa  in plus. Paradoxal insa, desi inteleg ca nu destinatia, ci calatoria e cea care conteaza, ma intreb pentru ce, in final, ne zbatem?... Adica, ce e la capat?

Unde suntem NOI sub atatea masti pe care nici macar nu mai stim daca ni le-am proiectat singuri sau ne-au fost oferite?... Unde se opreste totul?... Cand ne vom da seama ca traim intr-o Bula de Plastic imensa?...Sau ne-am dat seama dar continuam s-o luam de buna?

Nu demult am avut niste disensiuni legate de subiectul: NU casatoriilor gay si NU adoptiilor in cazul acestor familii.  Eu nu sunt nici pro, nici contra acestui subiect. Eu sunt pro ARMONIE, asa ca reactia mea a fost ceva de genul: de parca familia traditionala ar fi foarte functionala!

Cred ca e putin important cine alcatuieste familia, cat timp ea se intampla din iubire…Evident, am avut parte de contrareactii destul de dure. Stau si ma intreb de ce aparam cu atata vehementa un concept – cel de familie traditionala (sot, sotie si copil/copii), cand de fapt, dimensiunile arhaice in care acest concept fiinteaza de atata timp, ne-au cam ramas mici. Vad in jur atatea exemple de oameni care se chinuie sa reziste unor cutume si reguli de mult apuse…!

Cu siguranta ca exista familii care traiesc pe alocuri armonios, insa ma gandesc ca au reusit sa-si dezolte o relatie bazata pe intelegerea faptului ca,  fiecare dintre soti sunt indivizi de sine statatori, cu aspiratii si visuri proprii si ca, a se confunda unul cu celalalt pana la dizolvare, nu e raspunsul trainiciei mariajului. Pentru ca, pe bune…: care sunt sansele ca cei doi sa evolueze in aceeasi directie si in acelasi ritm?... Iar pentru ca asta nu prea se intampla, de cele mai multe ori, apare compromisul. Frumosul compromis de a ramane intr-o relatie moarta.

Raspunsul meu la intrebarea: de ce aparam cu vehementa niste concepte prost intelese si care n-au mai fost updatate de mult este: din frica. Din frica de a incerca sa regandim tot modul de a fiinta, pas cu pas. Nu zic ca e usor, dimpotriva. Iar de cele mai multe ori, pare de-a dreptul imposibil, pentru ca patternurile traite pana in momentul luarii deciziei de Schimbare personala sunt fantastic de puternice si revin mereu, caci asta e scopul lor, sa te readuca in locul din care vrei sa…pleci. Unde mai pui ca, trendul general este de-a merge cu turma, asa ca orice rebel nebun care-o ia pe contrasens, e imediat amendat.

Totul pare sa fie conceput in asa maniera incat sa fie extrem de complicat, cand de fapt lucrurile sunt foarte simple. Cand o sa ne dam seama ca de fapt, suntem parte din acelasi Organsim sau Entitate?... Ca nu suntem separati in spirit, ci doar in fizic?

Si ma mai intreb ceva: daca de maine n-ar mai exista banii, puterea si ierarhia - toate nascatoare de frica… am ajunge sa ne devoram unii pe altii sau ne-am reintoarce incet-incet la armonie, impartasire si Simplitatea aia buna?