Ganduri de la un telefon

Un telefon care suna asa:
- Buna ziua, dl Ganciu?
- Da.
- Sunteti psihoterapeut.
- Da.
- Practicati hipnoza?
- Nu.
- Sunteti psihoterapeut si nu practicati hipnoza?
- Da.
- Daca ati fi practicat hipnoza as fi venit la dvs pentru cateva sedinte.
- In cazul acesta va voi da adresa cuiva care practica.

Ceea ce m-a frapat in acest telefon a fost mirarea unei persoane care isi imagina ca un psihoterapeut e neaparat sa practice hipnoza. Conflictul major parea intre dorinta de a se intalni cu mine si faptul ca nu corespundeam din punct de vedere al rolului pe care mi-l alocase – sa fie hipnotizat. Conflict din care ne-am trezit impreuna intr-un paradox – de a ne putea intalni sau nu.

Solutia ar fi fost simpla daca am fi putut sa vorbim dar contextul in care a fost telefonul nu a permis acest lucru. Nu ne puteam intalni pentru ca eu nu indeplineam conditia si eu nu il puteam primi pentru ca nu aveam nici un motiv in a face asta. Pentru mine nu era o cerere de psihoterapie iar pentru el era. Aceasta situatie confuza care presupune o situatie generala este intalnita de multe ori in contextul in care o anumita imagine este creata si apoi confruntata cu imaginea celuilalt.

Situatia e deseori intalnita in orice situatie care se abate de la un context pentru a deveni altceva. Daca cel care m-a sunat urmarea o cerere de psihoterapie pentru mine ar fi logic sa intreb ce anume il face sa ceara hipnoza. Dar faptul de a solicita un anumit comportament poate sa insemne la fel de bine si o cautare a controlului asupra unei situatii. In imaginea sa noi doi urma sa interpretam o anumita scena in care el se lasa in mainile omnipotente ale hipnotizatorului. Sau putea sa fie la fel de bine cautarea unei magii – ceva rapid care sa rezolve printr-o lovitura toate problemele existente. Sau o imagine de ansamblu – asa fac psihoterapeutii in general, hipnotizeaza.

Oricum as privi acest moment mi se pare ca se duce intr-o problema a controlului. Cu cat vrei sa detii mai mult un control cu atat vei constata ca ai tot mai putine posibilitati, cu atat creativitatea va fi mai redusa. In cealalta extrema este situatia in care orice este posibil si care lasa o infinitate de posibilitati. in acest caz situatiile devin mult mai dificile pentru ca este foarte greu de structurat ceva, este ca si cum ne-am imagina ca am avea o infinitate de posibilitati dar in realitate nu se intampla nimic pentru ca odata ajungand in realitate, aceasta limiteaza la maximum posibilitatile existente.

Este un joc al intamplarii aceasta situatie. Dar senzatia de a nu avea variante, de a fi limitat la doua optiuni ”da sau nu” a fost una din cele mai clare. Iar in momentul in care exista aceasta limita intre ”da” si ”nu” presupune a cauta acele situatii din realitate care indeplinesc conditiile date. Ori atunci e ca si ne-am imagina ca ceva din mintea noastra va exista ca atare in realitate. Atunci nu ar mai exista o limita intre noi si realitate iar acest lucru este imposibil. Pe acest considerent am putea presupune ca ar cauta pe cineva care ar face hipnoza. Dar acest hipnotizator scapa din vedere un lucru – motivul cererii.

Cum se pot depasi asemenea situatii? Prin acordarea unui timp si prin explicatii. Dar pentru acest lucru e nevoie de timp, de ani in care imaginea de ”da sau nu” sa devina una in care da si nu sa delimiteze o multime de variante pe care realitate le poate oferi.