Ganduri de adolescenta

“De cate ori ma uit la mine, in oglinda, imi vine sa plang. Sunt atat de urata! Picioarele mi se par prea lungi si strambe, nu prea am sani (nici pe departe ca ai Roxanei), umerii mi se par si ei prea mari, vara fac pistrui pe fata, iar daca ma emotionez sau ma rusinez ma rosesc pana in varful urechilor… Si cand merg la vreo petrecere, ce sa zic, nu se uita nimeni la mine, nu ma invita la dans decat tipii pe care nu-i plac. Pe mine n-o sa ma invite niciodata un baiat ca lumea la film sau la vreo petrecere. N-o sa ma iubeasca nimeni niciodata.”

Mai mult sau mai putin, asa gandesc multe dintre adolescente. Si nu numai cele de astazi. Cele dintotdeauna. Multe framantari, cautari, intrebari, cum e si firesc. Dar daca le-ar spune cineva tinerelor fete ca amanuntele astea nu sunt totusi atat de importante? Ca frumusetea adevarata salasluieste mai mult pe dinauntru, in suflet, decat la vedere? Exista oameni frumosi peste tot, numai sa avem ochi sa ii vedem. Din nefericire, cei mai multi sunt superficiali si vad doar ce e la suprafata, nu si esenta omului.

Exista multe femei frumoase, dar nu toate se nasc frumoase. O femeie poate placea unui barbat si altuia nu. Cum putem sti ce inseamna cu adevarat frumosul? Dupa ale cui reguli sa ne ghidam de fapt? 90 – 60 – 90 si atat? Doar asta sa insemne frumusete? Frumusetea e suficienta fara bunatate si intelepciune? Greu de raspuns!

Am vazut multe fete tinere necajite; adolescente suparate pe natura, pe parinti ca le-au dat doar “atat”. Poti sa te multumesti intr-un astfel de caz cu proverbul: “De unde nu e, nici Dumnezeu nu cere?”.

Cu toate acestea, fiecare sac are peticul lui. Fiecare femeie isi gaseste la un moment dat un corespondent masculin. Si nu neaparat facand un compromis. Si atunci, ce rost mai au toate aceste nemultumiri si amaraciuni din tinerete? Poate sa ne atraga atentia asupra lucrurilor care conteaza cu adevarat in viata. Dar suntem prea tinere atunci sa ne dam seama de asta.

Aveam in clasa, in generala, o colega care era foarte frumoasa si al carui trup s-a dezvoltat destul de repede. Adica avea sani in toata regula cand noi, cele mai multe dintre celelalte fete, doar “visam” sa ajungem intr-o zi ca ea. Si? Si toti baietii alergau dupa ea. Unii sa o curteze, altii, mai indrazneti, sa ii atinga frumoasele “podoabe”. Fireste ca se simtea flatata si deosebita. Din nefericire, asta nu a ajutat-o decat sa fie cam usuratica si, in cele din urma, nu la fel de invidiata. Asa ca, poti sa arati bine, mai conteaza si ce stii sa faci cu acest “ambalaj”; cum stii sa il pui in evidenta, sa il “folosesti”, fara a abuza de el.

“Degetele de la picioare sunt cam aiurea, prea lungi si prea strambe. La fel si nasul. Si fruntea pare prea ingusta. Orice as face parca tot cocosata stau. Of, Doamne, si cosurile astea care nu vor sa mai dispara odata! Nici unghiile de la maini nu imi plac. Le tot aranjez eu, dar tot urate le vad.” Si descrierea ar putea continua la nesfarsit. Daca ne-am luat dupa aceste detalii, am crede ca tanara e o caricatura de femeie, stramba, ghebosata, fara nimic feminin si frumos in ea. In realitate, ea arata ca cele mai multe din adolescente. Si atunci, cum de ea se vede atat de urata si e atat de nemultumita de felul cum arata?

Trasaturile si corpul sunt inca in formare, nedefinitivate. Practic, ele se transforma cate putin in fiecare an, in functie de cum ne puratam si cum gandim, cum evoluam. Cele mai multe “uratenii” oglindesc de fapt temeri si lipsa de incredere in propria persoana. Oare cum sa convingi o adolescenta framantata de asfel de “neajunsuri” ca toate astea vor trece, ca nu sunt importante si ca realitatea pe care o vad cei din afara e cu totul alta?