Femeia gelatina

Stiu, suna cel putin hilara expresia. Daca e o expresie. Mie mi-a venit in minte chestia asta cand am vazut o femeie care se misca tot timpul. Avea miscari simple, scurte, insa agitate, care iti transmiteau un sentiment de nesiguranta. Acum acum ziceai ca urmeaza sa se intample ceva, nu se stie daca bun sau rau, sa apara cineva, nici asta nu stim – de unde sau de ce. Miscarea cu pricina insotea si o fuga de idei, un mod de comunicare instabil. Orice ai fi zis, zicea ca tine, te aproba. Daca te aratai dezamagita, era si ea dezamagita, daca zambeai, zambea si ea, daca te incruntai, se incrunta si ea. Parca te oglindeai in apa. Adica iti vedeai oarecum imaginea, mai mult gesturile si cuvintele de fapt, oglindite in ceva neclar si instabil.

Astfel de femei par lipsite de personalitate, nu reusesc sa aiba pareri personale, sa stie ce vor, nu au curaj sa isi sustina punctul de vedere (pentru ca nici nu isi pot forma unul al lor). Sunt asa, acolo, parca sa ne creeze noua, celorlalti, o stare de disconfort, sa ne fure energia si chiar sa ne agaseze.

Inteleg ca uneori putem fi pe aceeasi lungime de unda cu cineva, chiar absolut necunoscut, dar nu pot sa cred ca pe o durata de cateva ore, acea persoana poate fi de acord cu absolut tot ce afirmam, in proportie de 100%. Mie cel putin mi se pare imposibil.

Partea proasta e ca nici nu stii cum sa scapi de astfel de persoane. Vreau sa spun, atunci cand esti nevoit sa discuti cu ele, sa interactionezi in vreun fel. Din experienta mea, pot sa dau doar un sfat: incercati sa va miscati cat mai putin, sa va controlati cat mai mult miscarile, mimica, gesturile si cuvintele. In felul acesta nu o sa va ia ameteala, ca si cum v-a cazut brusc glicemia si nu o sa pierdeti peisajul din jur in ape tulburi.

Cred ca este foarte trist sa ajungi astfel. Adica sa nu poti fi tu insati, pentru ca nici macar nu ai idee ce ar presupune asta. Una e sa fii indecisa, sa iei mai greu hotarari importante, alta e sa te inclini in permanenta cum adie cel mai mic vanticel. Pentru faptul ca nu isi dau seama cum sunt percepute, nici nu pot sa schimbe nimic. Si nici nu reusesc sa realizeez ce impresie creaza. Te intrebi ce fel de barbat ar putea fi atras de o astfel de femeie?

Si tot neplacut e ca nici nu ii poti spune unei astfel de persoane: Please stop! You make me dizzy! Te rog inceteaza ca ma ametesti! Chiar, cum ar fi sa o iei de umeri si sa o zgaltai bine de tot, dupa care, in speranta ca s-a adunat cumva toata acolo, inauntrul ei si sta in sfarsit pe loc, sa o intrebi: Dar tu, tu ce parere ai de fapt?

Trist, foarte trist. Pentru ca gelatina nu cred ca se intareste decat la temperaturi foarte foarte scazute. Fireste, la prea cald se topeste, si asta iar nu poate ajuta la nimic. Iar in stare de bloc inghetat nu foloseste la nimic. Atunci chiar ca nu mai poate avea o parere, fiind asa perplexa, in stare de soc si cu ochii privind ca prin vid.

Chestia e ca astfel de oameni sunt totusi functionali, incadrati in societate. Au un serviciu (vai de mama celor care sunt nevoiti sa lucreze cu ei!), au vecini si, foarte rar, prieteni. Nu am spus-o cu rautate, dar simti nevoia ca de la un prieten sa primesti o parere, un sfat, o idee, ceva. Iar de la o femeie “gelatina” nu o sa ai niciodata parte de asa ceva.