E O.K.

Am auzit adesea folosindu-se aceasta expresie. Chiar asa, pe jumatate in limba romana, pe jumatate in limba engleza. Dar am constatat ca nu intotdeauna este cu adevarat in regula. Tindem sa spunem e ok cand ne calca cineva pe picior, din greseala. Persoana se scuza si noi raspundem…e ok. Desi ne doare, ne-a murdarit pantoful, a fost o “experienta” neplacuta dar, pentru ca faptul e deja consumat, macar sa mai indulcim situatia. Cel care te-a calcat, chiar daca si-a cerut scuze, stie ca nu e tocmai ok dar la fel, nici el sau ea nu mai are ce face sa schimbe situatia.

Am o prietena care spunea adesea e ok. Nu stiu de ce, de foarte multe ori mi se parea ca lucrurile nu stateau tocmai asa, in regula. Dar daca ea asa alegea sa spuna… Dupa o vreme am aflat, din intamplare, ca multe din cele clasate ok nu fusesera deloc asa. De ce procedase in felul asta? Probabil ca nu avea nevoie de ajutor sau intelegere si stia ca in situatia respectiva chiar nu se pot face prea multe. Asa ca…

Nu stiu daca pe noi ne mintim, sau incercam sa ne mintim, cand spunem e ok, sau pe ceilalti. Dar simt ca nu ne e neaparat de folos. Oricum, lumea ar fi socata daca le-am spune adevarul. Ia sa ne gandim putin…ne intreaba o prietena, sau o cunostinta: ce mai faci? Toate bune? Si noi sa ii raspundem: Pai sa vedem…dimineata am pierdut masina si am intarziat la serviciu, mi-a tras seful o sapuneala, la pranz n-am putut pleca in pauza, diseara trebuie sa repar chiuveta de la baie, am examene multe in vara asta si vecinii fac o galagie monstruoasa in fiecare seara. In rest, sunt ok. Sau, poate e mult mai simplu sa sarim peste amanuntele de inceput si sa ne rezumam la…e ok.

Mie mi se pare zona asta ok pe undeva pe la mijloc, intre bine cu adevarat si bine suportabil. Suficient de suportabil incat sa nu simtim nevoia sa ne plangem sau sa cerem ajutor. Fie ca e o persoana foarte apropiata, o ruda, o prietena sau ca e doar o cunostinta, sunt momente in viata fiecarei persoane in care simte nevoie sa se descurce singura.

Daca am fi putin mai atenti la cuvinte, ne-am da seama rapid cand cineva e ok sau nu. Dar cine are timp de asa ceva? Era un show pe net, cu un tip care vorbea despre legaturile si comunicarea dintre oameni. Spunea el, ca daca e intrebat ce mai face, e putin in dilema cum sa raspunda: varianta scurta, “sunt ok”, sau varianta lunga, in care sa isi puna pe tapet toate problemele actuale. Conchidea el…”daca te intereseaza cu adevarat ce fac, hai sa mergem la o cafea sau o bere, si iti povestesc toate problemele mele”. Dar, repet, cine are timp de asa ceva in ziua de azi?!?

Cred ca expresia asta, e ok, merge mana in mana cu automatismul acela, pe care nu stiu cine l-a creat, cu buna (ziua), ce faci? Care se arunca asa, rapid, fara ca cel care intreaba sa astepte si un raspuns. El o face mecanic, din “politete”, dar uita de politete atunci cand trece direct si brusc la problema care il preocupa de fapt. Deci, poti sa te simti rau, prost, oribil, mie nu imi pasa, hai sa vorbim despre ce am eu nevoie de fapt. E un fel de a calca peste suflet omului.

Da, in mod vadit nu mai avem noi timp de noi, dar de ceilalti, sa aflam cu adevarat ce simt sau ce gandesc. Dupa care ne miram ca nu ne mai intelegem om cu om, ca suntem pe lungimi total diferite.

E drept, unii arunca acel e ok si din teama de a nu arata prost. Daca spun ca sunt in…rahat, pic de fraier si incepe sa ma “compatimeasca”. De fapt, sa se bucure ca mie imi merge rau si lui bine. Chestia cu capra vecinului. Asa ca, mai bine il mint (si) pe el, ca tot nu ii foloseste la nimic sa stie cu adevarat cum imi e mie.