Am sa va posvestesc cateva intamplari din viata mea, care dovedesc, daca mai este nevoie, acest lucru.
Cu ceva vreme buna in urma, ma aflam intr-o statiune, la mare, impreuna cu doua prietene. Intr-o dupa masa ne-am gandit sa ne plimbam cu un trenulet de vacanta, din acela care face turul statiunii. Ne-am suit in ultimul vagonet si ne-am asezat pe bancheta dinspate, eu la mijloc, intre cele doua. In rest, trenuletul era complet gol; il luasem chiar de la capatul liniei. Chiar in clipa in care trenuletul a dat sa se puna in miscare, am vazut sarind inauntru, in vagonetul in care ne aflam noi, un copil. Nu cred sa fi avut mai mult de 4-5 ani. Era destul de simplut imbracat, tuns foarte scurt, ca si cum fusese ras in cap si abia incepuse sa ii creasca din nou parul. Ne-am uitat mirate la el, intrebandu-ne de ce e singur si ce are de gand. Dintr-o clipire ne-a masurat pe toate trei, de la dreapta la stanga, dupa care a venit tinta spre mine si mi-a sarit in brate, lipindu-se tot de mine si strangandu-ma cu manutele lui mici de dupa gat. Toate trei am ramas pur si simplu fara grai. La asa efuziune afectiva, venita din partea unui copil atat de mic, nu ai cum raspunde decat in aceeasi maniera. L-am luat in brate la randul meu, l-am strans cu aceeasi putere si, in momentul acela, am avut sentimentul ca nu mai exista nimeni altcineva in jur, sau oriunde altundeva in intreaga lume. Toata scena a durat doar cateva minute, pana ce trenuletul a oprit la prima lui statie. Indata ce rotile s-au oprit, copilasul mi-a dat drumul la gat, s-a intors cu spatele, a coborit la fel de rapid precum urcase si a disparut. A ramas doar amintirea acelui eveniment, cele cateva momente in care m-a facut pur si simplu sa simt o legatura atat de puternica intre noi doi, in care mi-a zambit si m-a strans de gat cu toata puterea lui de copil. Toate trei eram atat de nedumerite de cele intamplate, mai ales eu, incat nu am putut scoate nici un cuvant pentru inca vreo doua statii. Ne uitam doar una la alta si apoi peste umar, in spate, incercand sa il zarim, sa vedem incotro a disparut. Ce am comentat ulterior nu ar putea vreodata sa inlocuiasca sentimentul transmis de acel copil, al nu stiu cui, al nimanui poate. Tot ce pot spune e ca acele cateva clipe l-am simtit ca fiind al meu. Iar el a fost cel care mi-a oferit acel privilegiu, cu sufletelul lui de copil, dintr-un motiv stiut numai de el.
De ceva vreme m-am mutat in Grecia. Fratele sotului meu este casatorit si are doi copii. Cred ca i-am indragit chiar inainte de prima noastra vizita acolo, din pozele si povestirile despre ei. Inainte sa ajungem la ei acasa am stiut ca vom putea comunica mai mult prin gesturi sau prin intermediul mamei, singura dintre cei doi parinti care stie engleza. De la bun inceput, legatura intre mine si copii s-a facut destul de rapid, ei simtind cumva ca ii plac, ca imi sunt dragi. Ne-am jucat impreuna, am desenat impreuna, am alergat prin casa, pe sub mese, prin toate cotloanele, ne-am gadilat si am ras impreuna. Si am facut toate acestea fara sa putem comunica prin intermediul limbii lor. Se pare ca pana la urma ne-am descurcat destul de bine, de ambele parti. In seara de dinaintea plecarii noastre, nici unul din ei nu a vrut sa mearga la culcare. Stiau ca a doua zi, cand se vor trezi, eu nu voi mai fi acolo si nu ne vom mai putea juca impreuna, cel putin pentru o perioada. Desi li se inchideau ochii de somn, s-au impotrivit cu inversunare pana ce mi-au adormit in brate, pe rand, mai intai fetita si apoi, dupa ce au dus-o pe ea in patut, baietelul. Oare mai era nevoie de cuvinte pentru a traduce sentimentele lor de copii? Eu am simtit ca nu.
Craciunul trecut l-am petrecut impreuna cu niste prieteni, care ne-au invitat sa punem cadourile impreuna, sub acelasi brad. Pe baietelul lor, care atunci avea doar doi ani si jumatate, l-am vazut pentru prima oara cand am ajuns acolo, in holul aeroportului, jucandu-se cu niste masinute. E un copil foarte comunicativ pentru varsta lui, vesel si deschis. Pentru numai cinci zile cat am stat acolo, s-a apropiat si ne-a acceptat foarte repede. Intr-una din seri, dupa ce mamica lui il imbracase deja in pijamaluta pentru a-l duce la culcare, s-a uitat la noi, a pendulat cu privirea intre tata si mama, dupa care a venit direct la mine, m-a luat de mana si m-a tras inspre dormidor. Le-a facut semn de noapte buna celorlalti si a pornit-o hotarat catre pat, cu mine dupa el. Fara cuvinte, am inteles cu totii ca eu fusesem desemnata pentru seara aceea sa il duc la culcare. Asa ca m-am conformat. L-am dus in pat, m-am asezat langa el si l-am luat in brate, iar el si-a pus manunta mica peste a mea, mi-a batut-o de doua ori, ca si cum ar fi spus: ei bine, acum putem adormi amandoi linistiti. Si asta am si facut.
O intalnire cu niste prieteni de-ai sotului, care au o fetita de nici trei anisori. O dulceata de copil! Sincer, am mai vazut fetite delicate, firave, dar nu ca aceasta. Chiar si adult sa fii, e greu sa iti infranezi sentimentele si afectiunea pentru cineva care iti place, care te atrage, neconditionat si nelimitat. Am incercat sa schimb cateva cuvinte cu ea; amandoua suntem in faza de inceput a invatarii limbii grecesti. Asa ca ne-am descurcat destul de bine. Copiii au senzori foarte sensibili si simt imediat cand cineva ii place. Lucrul acesta le da un sentiment de siguranta, care ii face sa se deschida ca niste floricele, la zambetul soarelui. Ne-am jucat pe malul marii, am alergat pescarusi si am urmarit, eu cu ea pe umeri, pe fata care vindea baloane. La a doua intalnire am mers la casa lor de vacanta, undeva la munte. Am poposit acolo putin, pana sa ne adunam cu totii pentru a pleca intr-o poiana. Intre timp m-am jucat cu ea cu mingea si papusa ei cea minunata, ne-am alergat prin curte, pe la soare, ne-am jucat cu cei doi caini ai casei si ne-am uitat la flori. Cand sa plecam, sa ne suim fiecare in masina lui, mama fetitei i-a explicat ca eu o sa vin cu masina mea, impreuna cu sotul. Ei, atat a fost! Nuuuu. Nuuuu. Nuuuu. Un nu delicat dar hotarat, aproape indoit cu lacrimi si nemultumire. Si nu a ramas. Nu am avut inima sa o vad ca incepe sa planga, pentru un lucru atat de minor, asa ca am fost de acord sa merg cu masina lor, sa stau langa ea, pana la locul cu pricina. Mama ei era acolo, tatal era si el, dar mie tot nu mi-ar mai fi dat drumul. Ei, in cazul asta a fost nevoie doar de un singur cuvant: Oxi! Care in greaca inseamna Nu.
Cum vorbesti cu copilul tau
De ce spun copiii NU?
