M-am apucat sa citesc si eu presa mondena - ma rog, sunt delicata numind-o asa - ca sa aflu ca si o alta tanara „speranta” a tinerelor semioligofrene se face "fata de casa" si se marita. Mare tam-tam si bucurie in elogierile pe care unii tot nu vor sa inceteze sa le aduca oricaror nulitati.
Acum, daca tot descopar ca ma aflu intr-un Univers paralel, e clar: nici maritatul nu mai e ce a fost. Pe vremea mea (zise "batrana" de 23 de ani), fetele cuminti se maritau si parasutele ramaneau esuate pe marginea soselei societatii. In ziua de azi, se pare ca incepe sa fie taman invers.
Una peste alta, chiar nu or mai sti unii masculi ce sa faca si cu o femeie, de-si unesc destinele cu toate scursurile?!
Si uite asa femei minunate, capabile si independente ajung sa fie considerate feministe, pretentioase, acrituri etc.. Pentru ca azi a fi o tipa cu moravuri indoielnice, scoala cat seralul, idei scurte si ocupata cu frecatul...mentei este o mare realizare si mandrie.
Ciudate vremuri mi-am ales si eu sa traiesc! N-as vrea sa se inteleaga din afirmatiile anterioare ca ma plang vreo secunda de viata mea personala sau ca vreau sa ma vad cu verigheta pe mana si pentru ca nu ajung la struguri incep sa debitez despre ei ca-s acri (oricum casatoria, in ziua de azi, a devenit o joaca: ne luam- daca tine, bine, daca nu, bagam divort...), ori ca am ceva impotriva faptului ca personajele astea se casatoresc (viata lunga, copii frumosi, fericire si iubire le doresc). Mi se pare doar foarte interesant felul in care se recontureaza "valorile".
Lucru pe care tind sa il resimt normal – nu corect, ci logic intr-o desfasurare cronologica a faptelor. Dupa prea multi ani de "militarie" in ceea ce privea macar afisarea moravurilor, acum ideea asta de rebeliune si libertate a individului -care nu are nicio problema ca e pe linia regresului, nu a progresului, se expune peste tot si este incurajat sa expuna peste tot faptul ca si imbecil daca esti e o mare mandrie si ai de castigat cu asta in viata - este ceva ce cred ca vine natural. Eu sunt fascinata de societate, dar mai ales de felul in care se dezvolta, se comprima sau se mentine mentalitatea ei.
Cred in exceptii, nu generalizez. Cred ca sunt si oameni care se iau din dragoste si din dorinta de a construi un camin, nu doar de a da o petrecere draguta cu haine pretioase. Cred ca fiecare are dreptul sa traiasca, iubeasca asa cum vrea si, mai ales, pe cine vrea. Dar cred ca daca ii spuneam eu bunicii mele "ia uite, lelita x care a fost cu tot satul se marita cu amaratul ala si e mare mandrie printre sateni, nu mai stiu cum sa ajunga pe lista de invitati" ma interna la nebuni.
Intrebarea mea este: schimbam noi societatea sau acceptam ca societatea sa ne schimbe pe noi? Pana la urma in ce lume vrem sa traim, dar mai ales dorim ca ai nostril copii sa se defineasca?
Cu drag, mereu,
MSZ
Iubiri sanatoase
Eu aleg cu ratiunea inimii... sau cu inima ratiunii?!
