Cine termina conversatia?

Mi s-a intamplat adesea in conversatii, la telefon, pe net sau live, ca ceilalti sa nu ma lase sa termin eu conversatia. Si daca foloseam cuvintele de despartire, tot mai aveau ceva de adaugat, numai sa fie ei care au ultimul cuvant. Am fost tentata sa cred ca barbatilor le place treaba asta, pentru ca vor ei sa se simta in control. Dar am vazut ca e valabil si in cazul femeilor. M-am gandit ca sefilor (sau celor care nu se simt suficient de sefi) le place sa aiba ultimul cuvant. Si, nu-i asa, nu e frumos sa te pui cu sefu’. Si nici bine. Oricum, nu pentru tine. Stiti regulile acelea: Nr.1 Seful are intotdeauna dreptate. Nr. 2 Vezi regula nr. 1.

Primele dati cand mi s-a intamplat lucrul asta am simtit cumva ca sunt provocata. Parca faceam scandenberg si era musai ca unul sa castige. M-am intrebat ce, mi-am dat seama ca nimic, asa ca am cedat. Nu Cezarului ce e al Cezarului, ci stafeta ultimului alergator frustrat. Dupa care am respirat usurata. Cata energie irosita aiurea!

Acum nu fac decat sa ma amuz cu astfel de oameni, care vor ei sa aiba ultimul cuvant. In momentul in care simt ca au “castigat” (tot nu m-am lamurit ce), zic repede inca ceva. Sa vezi disperare pe fata lor! Iar cedez, le dau senzatia ca si-au redresat pozitia si au avut ultimul cuvant, spun ceva fara echivoc, dupa care sigur, orice om de bun simt nu mai adauga absolut nimic, pentru ca nu mai are ce. Dar un om disperat sa nu isi piarda “puterea” e capabil de o imaginatie si energie inepuizabile. Si cand ii vad mai infocati, sufocati si disperati, dispar rapid din conversatie, brusc si la “obiect”. Ei, nici asa nu e bine. Ca ala ultimul cuvant sau gest pe care l-au avut de spus sau de facut n-a fost suficient de satisfactor pentru partea “adversa”. N-a cantarit la fel de mult ca ultimele mele cuvinte. Dar sa se descurce fiecare cu frustrarile si nemerniciile lui, nu?!?

Tin minte ca am avut un sef caruia ii mai faceam asa. Dar el stia de gluma si era sef de-adevaratelea, nu trebuia sa scriem pe el ca e sef, ca sa stie toata lumea. Asa ca, atunci cand ma "prindea” cu de-astea, inainte sa zambeasca ma intreba: “Comentezi?”. Dupa care ne pufnea pe amandoi rasul, se destindea atmosfera si se ducea fiecare la treaba lui, cu zambetul pe buze si fruntea descretita. Hai ca asa e ceva mai bine, nu?!?

Caraghios mi se pare cand fac treaba asta persoane mult mai mici ca varsta decat mine. Mi le si imaginez incercand sa sara la inaltimea cosului de baschet, ele avand pe undeva pe la 1 metru 40. Si sa vezi chin, si sa vezi tragedie!

Am si prietene adevarate zic eu, cu care treaba asta nu se intampla niciodata. Am zis fiecare pa si pa a ramas. Ne mai vedem si mai vorbim data viitoare. Ce-am avut de spus am spus, de auzit am auzit, gata. Si nu conteaza care se hotaraste sa plece prima si care zice ultima la revedere. Asa e cel mai bine si…firesc cred eu.

Cuplurile mai fac treaba asta cand se cearta. Ala care e mai pornit vrea sa aiba ultimul cuvant de zis. Sau de zbierat. Sau ultima intrebare la care de fapt nu asteapta raspuns, pentru ca il stie deja, dar asa, sa fie cat mai enervanta discutia/cearta, si sa se stie sigur cine are ultimul cuvant. In cazul asta, cel “in culpa” da sonorul mic de tot, tace si inghite. Asta fireste, daca are bun simt si realizeaza ca a gresit. Daca nu, atunci sa vezi lupta la cutite! Sau, ma rog, la cuvinte. In cele din urma cedeaza cel care isi pierde primul vocea dupa atata urlat. Si atunci oricum nu mai conteaza care e primul “la pamant”.