Am vazut nenumarate poze cu fete sau femei foarte tindere, de o frumusete covarsitoare. Mai apoi, le-am vazut si in varsta, ajunse bunici sau chiar strabunici. Nicio legatura intre atunci si acum. Oare ce sa se fi intamplat intre timp? De unde au aparut atatea riduri, de ce colturile buzelor au luat-o in jos, cum de li s-a transformat intr-atat fizionomia incat nici nu mai pot fi asemanate fetelor care erau odata?
Se spune ca timpul isi pune amprenta pe noi, pe trupul si pe fizionomia noastra. Dar la asta mai contribuie si felul cum gandim, cum ne purtam, cuvintele pe care le folosim, bunatatea sau rautatea de care dam dovada, care, dupa caz, ne pastreaza o frumusete sufleteasca sau ne urateste din cale-afara.
Nu stiu daca exista sau nu o regula nescrisa dupa care imbatranim si ne modificam fizionomia, pentru ca am vazut si femei foarte in varsta care au avut o viata zbuciumata, plina de dificultati de tot felul, de dureri, dezamagiri, tristeti, dar a caror privire a ramas senina, al caror ten nu s-a crampotit si nu a fost marcat de toate aceste evenimente.
Cred ca e destul de dificil sa nu iti marchezi chipul cu ceea ce simti si traiesti pe parcursul vietii. Poti sa te ingrijesti in mod deosebit de persoana ta fizica, dar daca pe cea spirituala o lasi de izbeliste, totul va fi in zadar. Uratenia si rautatea vor iesi la iveala in cele din urma.
Sa nu fumezi, sa nu bei prea multa cafea sau alcool, sa nu pierzi noptile, sa stai cat mai departe de masina de gatit si de cea de calcat rufe, sa nu stai nici prea mult dar nici prea putin la soare, sa iti dai tot timpul cu crema (dar care o fi cea mai buna?!?), sa manaci sanatos etc. Da, dar toate astea te ajuta doar sa iti mentii fizicul in forma, sa te pastrezi pe cat posibil tanara si proaspata. Ce faci insa cu frumusetea ta interioara? Pe ea in grija cui o lasi?
Daca am putea vedea ce se intampla cu fata noastra, cu fiecare trasatura in parte atunci cand ne suparam, cand ne certam, cand gandim sau aruncam cuvinte urate celorlalti, cand suferim si suntem triste, cred ca am putea sa facem ceva pentru a putea pastra si frumusetea noastra interioara. Macar asa am incepe sa credem cu adevarat ca nu e frumos sa vorbesti urat cu ceilalti, sa le spui rautati, sa ii intepi sau sa ii ironizezi, sa te strambi “compensatoriu” pe la spatele altora etc.
Dar, pentru ca ne vedem chipul doar atunci cand ne uitam in oglinda, e mai greu sa intelegem toate astea, sa realizam ce vede celalalt atunci cand ne purtam urat cu el si, de fapt, cu noi insine. Pentru ca semnele nu vor intarzia sa apara. Mintea si sufeltul nostru inregistreaza toate acestea si le va expune la un moment dat, in vazul tuturor, spre dezamagirea noastra. O sa ii vedem ravagiile tot asa, doar cand ne vom uita in oglinda dar si prin atitudinea celorlalti fata de noi. Oare putem pune semnul egal intre a fi buna si a fi frumoasa?
O femeie intretinuta
Adolescenta
