Casa ca un...muzeu

De curand, mi-a sugerat un prieten sa vorbesc despre femeile acelea care tin in permanenta casa luna, cristal, cu toate lucrurile si obiectele “la locul lor” si care ii obliga pe toti ceilalti din casa sa se conformeze acestei reguli dupa care functioneaza ea.

Sigur ca mai toata lumea prefera ordinea si curatenia, dar asta nu inseamna sa transformam casa intr-un muzeu! Adica lucrurile, cartile, obiectele personale sa fie pur si simplu lipite de locul ce le-a fost atribuit, sa nu mai poata fi luat de acolo, mutat, intrebuintat. Nu intotdeauna poti pune imediat la loc o carte pe care tocmai o citesti, o studiezi sau pe care o rasfoiesti pur si simplu pentru a cauta niste informatii. In cazul celor care inca invata, studiaza sau chiar scriu, acest lucru pare chiar imposibil, iar de cele mai multe ori biroul lor este suprapopulat de tot felul de carti, reviste sau dictionare. Cand te afli in febra scrisului, ti-a venit inspiratia, e mult mai simplu sa intinzi putin mana pentru a lua o carte de care ai nevoie, decat sa te ridici de pe scaun, eventual sa iesi din camera si apoi sa cotrobai prin toata biblioteca pentru a gasi ce ai nevoie.

Cam dupa acelasi model se desfasoara lucrurile si in cazul celor care mesteresc cate ceva si acasa, nu numai la serviciu. Fie ca au un banc de lucru sau nu, ca au o camera sau un coltisor al lor unde isi tin cele necesare, tot se mai intampla sa uite, sa rataceasca, sau pur si simplu sa schimbe locul unei obiect personal. Si sa te trezesti cu ele pe unde nu te astepti!

Exista desigur si exemple mai putin scuzabile, in care imprastiate prin toata casa sunt hainele, pantofii, lucrurile personale care ar putea fi puse cu usurinta la locul lor. Dar nu, nu se intampla asta! Si atunci, pentru ea, toata aceasta dezordine devine calvarul casei si vietii ei. Nu le poate pune mereu la loc, pentru ca nu intotdeauna le cunoaste locul fiecaruia in parte. Nu le poate lasa imprastiate peste tot, pentru ca simte ca i se fura din spatiu si ca se sufoca. S-a saturat de cicalit barbat sau copil iar toata aceasta situatie, pe care ea o percepe ca pe o mare dezordine, o nefericeste profund.

Am vazut si un caz in care ea se straduia sa faca ordine si curatenie in toata casa, se ostenea cu carpa de praf si aspiratorul, iar dupa ce toate erau la locul lor si casa arata proaspata si curata, copiii si sotul ii dadeau ragaz cateva minute, o vedeau ca se aseaza ostenita pe fotoliu, dupa care, ca si cum ar fi fost imediat dupa un stop cadru, cineva striga “action” si se porneau toti trei sa reconstuiasca “ordinea” lor, cea pe care tocmai ea o inlaturase. Am fost uimita pur si simplu sa constat cat de repede se poate transforma totul in jur, cat de “sarguincios” se arata fiecare in parte sa le insire iar pe toate peste tot.

In cazul copiilor, jucariile iau locul acelor lucruri pe care cei mari, in special barbatii, le imprastie peste tot, fara sa tina seama de o anume ordine, fara sa respecte curatenia si ordinea facute de femei. Pentru copii, si nu numai in cazul celor foarte mici, jucariile reprezinta lumea lor, personajele cu care se inconjoara, cu care comunica si de care au nevoie pentru a se simti bine si in siguranta. Le putem cere la un moment dat, pe parcursul zilei, sa le mai stranga “la locul lor”, sa le adune de prin casa, sa nu mai fie imprastiate la tot pasul, in picioarele noastre. Desi ei nu le percep asa, deranjant. Lor li se pare firesc ca masinutele sa se afle pe sub masa din bucatarie, mingiile si soldateii sa fie insirati prin hol, pe sub canapea sau fotolii, covorul sa fie populat de tot felul de cubulete, papusi, culori si joculete. Noi, cei mari, adultii, avem lucrurile noastre de care ne inconjuram, pe care le manuim, de care ne servim. La fel li se intampla si lor, atata doar ca acestea sunt in miniatura si, eventual, din plastic. E drept ca noi nu tinem insirate prin toata casa farfuriile si tacamurile, dar cand mancam acestea se gasesc peste tot pe masa. Cei mici poate nu au masuta lor si atunci se folosesc de covor sau de o suprafata plata, stabila, asemanatoare cu masa de bucatarie. In definitiv, covorul sau podeaua au limite mult mai largi si cuprinzatoare. Si de asta au nevoie si copiii. Notiunea si semnificatia de limita vor fi intelese ceva mai tarziu, in mod treptat.

Daca pe parcursul zilei incerci sa le pui mereu jocurile si jucariile in cosul lor, in dulapiorul din camera copiilor sau la locul stabilit pentru ele, ei se vor simti stanjeniti, oprimati, vor deveni inchistati si tristi. Nu vor intelege ei prea bine de ce adultii se pot misca in voie, se pot folosi de obiectele lor iar ei nu. Si pe buna dreptate! Cat sunt inca foarte mici, este indicat sa le strangi jucariile dupa ce ei se vor fi culcat. Dupa ce incep sa mai creasca, poti sa ii antrenezi in aceasta activitate, explicandu-le ca noaptea, fiecare se duce la culcare in patutul sau la locul lui.

Iata si un exemplu cu niste copii de gradinita. Educatoarea lor a lipsit intr-o zi si a fost inlocuita de altcineva. Suplinitoarea le-a cerut micutilor la un moment dat sa isi puna jucariile la loc, pentru a putea mege sa ia pranzul si apoi la odihna de dupa amiaza. Desi ei erau obisnuiti de educatoarea lor sa isi puna papusile una in spatele celeilalte, de data aceasta, avand de-a face cu alta educatoare, au schimbat regula impusa de educatoarea lor si au pus papusile fata in fata, doua cate doua. Suplinitoarea i-a intrebat de ce au procedat astfel, iar ei au raspuns simplu: sa nu se plictiseasca si sa nu le fie urat pana ne intoarcem noi la ele.

Iata ca, atat barbatii cat si copiii au explicatii simple si uneori chiar naive pentru modul in care isi tin ei lucrurile, desi acestea sunt percepute drept dezordine de catre unele femei. Uneori este dificil sa patrunzi acest mod de gandire, sa intelegi de ce hainele purtate nu ajung direct in cosul de rufe si poposesc mai intai pe marginea fotoliului, de ce descoperirea telecomanzii televizorului reprezinta o enigma greu de descifrat, de ce farfuriile si tacamurile folosite raman intinse pe masa si nu “aterizeaza” direct in chiuveta sau masina de spalat vase, si asa mai departe. Si cand te gandesti ca in armata barbatii stiu si reusesc sa isi tina uniforma in buna stare, curata si completa, sa se barbiereasca zilnic si sa isi faca patul, sa isi asume responsabilitatea propriilor lucruri. Oare de ce acum se intampla altfel?! Ei bine, daca abia in armata au invatat sa faca toate acestea, sa aiba grija de ei si de lucrurile personale, inseamna ca nu e un “obicei” inradacinat, si probabil ca nu va rezista foarte mult in timp. Acum mai depinde si de contributia ta, de felul in care reusesti sa ii ceri si sa ii obtii ajutorul si suportul.

Oricum ar fi, e bine sa incerci sa accepti ca pe langa tine mai exista si altii in casa, si fiecare are notiunea lui de ordine si curatenie. Ce mai ramane de facut, impreuna, este sa gasiti un numitor comun, o situatie in care fiecare sa fie multumit si sa se simta bine si in siguranta casa voastra.