Cand vrei sa reincepi a trai e bine sa mergi intr-un loc unde ti s-au ivit momentele cele bune... Eu sunt intr-un spatiu care mi-a schimbat viata nu demult… nu e vreo exagerare. A fost un moment de cumpana si s-a intamplat sa ajung aici. Atunci am aflat pe ce cale o apuc. Acum sper la acelasi lucru. Tanjesc spre aceeasi regasire de sine.
Cand am venit pentru prima oara aici spuneam ca imi doresc sa nu uit… sa imi activez memoria ca apasand un buton… sa fiu in stare sa retraiesc o clipa de o mie de ori. Dar acum vin sa uit. E usor “a uita”? Cum e? Am un mic scenariu pentru fobiile mele… sa nu pot controla, sa ma abtin, sa uit. Vreau control, vreau sa pot sa ma arunc… nu sa ma abtin… vreau sa imi activez memoria cu un buton imaginar… vroiam. Acum vreau doar sa uit. Cum se tin gandurile in frau? Cum dispar ele? Cum indepartam oamenii din propria minte?
Vreau sa uit tot ce imi face rau; rautatea, frica, greseala, contratimpul, un el, ea cea noua, coincidenta, noi, golul, lipsa lui “multumesc”. Hai sa uit chiar si caldura si privirea, si senzatia de rau, geloziile, chiar si muzica. Sa uit asteptarea… vinovatia, disperarea… Nu vreau sa uit indragosteala dar trebuie. Vreau sa sterg tabla cu un burete. Daca este sa se aseze tot el… sa se aseze pe curat. Poate sa scrie ce vrea… dar pe curat. Acum tabla e plina de praf si praful ma sufoca.
Aici langa Dunare e liniste. Pustiul ma alege pe mine. Dunarea imi sopteste ca ea se va ocupa de toate… eu doar ma relaxez. Ploua.Peste tot. In Dunare, pe poteci, in case, in suflet si in minte.
Cum e a uita? Intr-o saptamana dau raspunsul. Astept.
A uita (II)
Fericire
