Osho spunea "Nu se naste pe lume nici macar un om ce nu are o anumita capacitate sa il faca mandru, ce nu poarta in sine un lucru pe care sa il produca, un lucru nou si frumos caruia sa ii dea nastere, ca sa faca Firea mai bogata. Nu exista un om care sa fi venit pe lume gol."
Am uitat de mult ca suntem unici – unii poate nu am gandit asta niciodata sau poate am trecut-o cu vederea – am uitat ca avem libertatea de a alege, ca suntem ceea ce gandim, ce facem, ceea ce credem ca suntem. Suntem intotdeauna ceea ce gandim, facem si credem CU ADEVARAT, nu doar "pe deasupra".
Datorita societatii nu suntem cu totul liberi, independenti. Si poate nici nu ar fi bine. Suntem dependenti unii de ceilalti, de oameni, de copaci, de apa, de soare... Suntem dependenti in sensul bun... Cateodata si in celalalt sens, din pacate.
Insa suntem cu adevarat liberi in interior. Acolo putem gandi ORICE, simti ORICE, nimeni nu ne cere socoteala. Numai noi! Si atunci vin eu si intreb: daca numai noua ne dam socoteala pentru CINE suntem cu adevarat, atunci de ce alegem sa ne mintim?
De ce nu avem curajul sa spunem ceea ce gandim, de ce nu avem curajul sa simtim, de ce nu ne permitem sa iubim, sa fim noi insine? De ce, dupa un surogat de viata sociala mai mult sau mai putin impus, ne taraganam si viata interioara?
Suntem aici sa "facem Firea mai bogata", evident imbogatindu-ne si noi propriul suflet. Cred ca am mai mentionat asta o data: Cioran spunea ca cea mai mare tristete a unui om este data de incapacitatea de a iubi. Mie imi pare ca e data de aceea de a nu-ti da voie sa iubesti, de aceea de a nu-ti da voie sa fii tu insuti, de refuzul incapatanat in a fi TU.
Aceasta libertate implica si o mare responsabilitate... dar cine are nevoie de responsabilitati? Ni se dau atatea in viata reala, incat sa mai purtam si "responsabilitatile noastre" pe umeri? Mai bine inotam in continuare in apa calduta a lui "nu simt", "nu ma intereseaza", "nu astazi" etc. si ne facem ca nu observam ca am imbatranit, ca nu am mai zambit de zile intregi, ca nu mai stim cand au trecut anotimpurile...
Purtam atatea masti de teama, incat, cateodata, nici noi nu mai stim cine suntem cu adevarat. Si asta pentru ca, din copilarie, am fost invatati ca daca facem ceea ce vrem noi, nu e bine. De cate ori, dupa mintea noastra, nu fac copii prostii? Aproape tot timpul, nu-i asa? Si avem grija sa le si spunem asta! Si atunci cum sa ajunga la maturitate sa fie ei insisi?
Cum sa faca ceea ce simt, cand au aflat in ani de zile ca NU E BINE! Am ajuns astfel sa ne tuguiem buzele a atoate stiutori, sa radem cel mai tare la glumele sefului, sa nu ne uitam in ochii celorlalti atunci cand ne vorbesc pentru ca suntem grabiti, sa spunem "imediat" si aparem peste o jumatate de ora, iar la sfarsitul zile, culmea, mai asteptam si premii unii dintre noi! Cand ti-ai dat ultima oara masca de "tough man" si ai fost tu cel timid si careia ii e teama ca nu e luat in serios?
Cand a fost ultima data cand ai facut ceva cu sufletul? Te-ai gandit cum ar fi sa faci totul astfel incat sufletul tau sa fie multumit si sa se simta implinit si liber de fiecare data? Te-ai gandit ca exista astfel de oameni? Te-ai gandit ca astfel iti rapesti singur dreptul tau la fericire?
Si atunci, intreb eu, cine iti este cel mai mare dusman: tu sau toti ceilalti cu care te tot lupti incrancenat: job-ul, seful, casa, banii etc.?
Fa macar atat astazi pentru tine: imagineaza-ti ca iti traiesti FIECARE CLIPA conform cu cea care esti de fapt! Si faci exact ceea ce SIMTI ca trebuie facut. Ca faci cu sufletul! Si cu inima deschisa! Ca vibrezi de fericire! Cum crezi ca ar fi o astfel de viata? Va promit eu: merita traita cu varf si indesat! Pentru ca este ADEVARATA!
Si inchei tot cu Osho: "Daca oamenii ar dansa mai mult, ar canta putin mai mult, ar fi putin mai nebuni, energia lor ar curge mai mult si, incetul cu incetul, problemele lor ar disparea". Si ar ramane ei insisi, as continua eu..
Cel mai bun an
