Un flash din alta poveste de-a Carlei.
De ceva vreme ma tot intreb ce inseamna “patologic” in acceptiunea noastra, de ce folosim “caz patologic” cand vorbim si de un love story nerezolvat. DEX-ul zice asa: patologic = referitor la patologie; bolnãvicios, morbid, anormal.Cu alte cuvinte EU sunt “caz patologic” pentru ca nu-mi mai trece sau my love affair este un caz patologic, ca nu mai stiu?
Azi dimineata am inteles.
M-am trezit tarziu si deja stresata .Aveam treaba la birou si, in plus, imi era si frig. Am sarit peste cafea gandindu-ma ca oricum beau vreo 5 la birou, macar pe stomacu’ gol sa beau un ceai. M -am sucit, m-am invartit, m-am schimbat de vreo 3 ori, am schimbat vreo 4 perechi de pantofi – nu inteleg de ce naiba nu-mi fac 2 toalete de seara, dimineata sa ascult si eu linistita stirile... ma rog. Ies din casa, rezultatul e groaznic oricum si o iau incetisor spre metrou. Azi am intarziat mai mult decat de obicei.Ies din metrou si ma gandesc – asa cum ma gandesc in fiecare zi cand trec prin Romana .Daca vreodata ma voi intalni cu el (el e fostul care sta in Romana, iubirea nerezolvata, relatia care m-a transformat... ). Si ,ca in fiecare dimineata ,realizez ca sunt varza, ce naiba ma tot gandesc, ce naiba tot astept? Si apoi ma gandesc la ce ma asteapta in viitor , ce vreau eu sa ma astepte in viitor .Mai am 5 min de mers pe jos , 5 minute in care visez. E rosu la semafor, ma uit pe partea cealalta a strazii si ...imi sta inima... Futu-i , iar mi-a stat inima. I-a crescut parul, a slabit, e in costum si vorbeste la telefon.Tot timpul vorbeste la telefon.... O fi el? De ce naiba nu se face verde odata ?Pe unde o ia?Se face verde si alerg putin, trecerea aia este cea mai lunga din orasul asta oribil.Alerg si nu-l mai vad , ajung la cealalta trecere si il vad in fata mea, ii recunosc culoarea parului si nu mai alerg .Ajung langa el si ma opresc , nu ma uit , trec pe langa el si o iau inainte .Merg inainte pe drumul meu .Intr-o zi o sa cedeze asta , nu cred ca ma mai suporta. (ma refer la inima).... La un moment dat merg mai incet pentru ca am senzatia ca ma lasa picioarele.
Cand ne-am despartit, ca sa nu ma mai uit chioras la telefon de fiecare data cand suna, i-am schimbat soneria si numele cu care era salvat .
Cand incetinesc din alergat suna telefonul :nume nou, sonerie noua : “ Te-am vazut! ” /“ M -ai vazut?” – tocmai era sa fac un atac de cord dar eu raspund calma... “ M-ai vazut?”... il intreb .....” Ce naiba cauti treaz la ora asta?” – adica – te rog- eu ii stiu programul. Eu stiu tot...idioata.....!!!!!!!!Si stam de vorba.... eu calma, el cald.....normal ca e cald – isi permite...
Cand am ajuns la birou aveam o privire pierduta, am baut o cafea si am fumat 3 tigari .M-am gandit ca ,de fapt, planul meu pentru dimineata asta era sa intru la banca sa scot bani, sa fac 1000 de alte lucruri si ca daca m-as fi miscat mai repede as fi putut schimba aceasta secunda..
Mi-am adus aminte de un film pe nume “Sliding Doors” in care e vorba de o tipa care e data afara de la job si pierde sau nu metroul . In varianta in care nu pierde metroul , in metrou cunoaste pe cineva , ajunge acasa si-l prinde pe iubitul ei care o insela , se desparte de el si isi schimba in bine toata viata. In cealalta varianta pierde metroul, ajunge 5 minute mai tarziu acasa, nu-si prinde iubitul care o insela .... si viata ei are cu totul si cu totul alt curs...... Recomand filmul ! De 5 ani , de cand l-am vazut , de fiecare data cand o secunda mi-a schimbat viata ma gandesc “what if”.....
What if.... What now... What the fuck??
