Obosita de-atata asteptat m-am hotarat sa-l sun pe Godot. Nu-l sunam niciodata si eram oarecum debusolata pentru ca nu stiam incotro s-o apuc. Ma enerva starea de expectativa care se transforma in letargie. Imi si facusem planul cum sa-l abordez. Il invit la o cafea si-i spun clar ce-mi doresc.
De la singurul ‘missed call’ pe care l-am avut de la Godot aproape ca mi-am stricat clapeta telefonului de cate ori am verificat sa vad daca a mai sunat si iar l-am ratat sau, poate am vreun sms.
Mi-am zis ca la urma urmei ce se poate intampla daca-l sun. Poate asteapta sa-l sun, poate asteapta ceva specific de la mine.
In fine, formez, trrr, trr, ma rog, intra muziton-ul, o melodie ingereasca, evident, trrr,la,la...trrr,la,la...
“Alo” raspunde.
“ Buna seara, ii raspund”.
“ Cine e acolo?, ma intreaba.
Godot, nu stie ca sunt eu? Sunt usor nedumerita. Ma rog, sa trecem peste, imi spun.
“ Sunt cine vrei tu sa fie, ii raspund
Godot intra in jocul meu si ma intreaba:
“ Ce-ti doresti de la viata?”
“ Orice ai sa-mi dai, primesc”, ii raspund pe un ton vesel.
Godot e vesel si rade. Ce-mi place cand rade Godot! Mi l-am imaginat de multe ori razand. Ne haiosim putin dar Godot tot nu stie cu cine vorbeste. Incep sa ma intristez.
“Nu stii cu cine vorbesti, nu-i asa ? ii zic dezamagita.
“ Nu ?! imi raspunde.
“ Sunt eu! ii raspund.
“ Tu…!?!?!, tu… imi raspunde Godot dubitativ.
“ Aaa...tu!! Credeam ca e altcineva” continua.
Il simt confuz si usor dezamagit. Ma enervez ca l-am sunat. Trebuia sa nu-l sun. Trebuia sa astept sa ma sune. La un moment dat suna el. Acum iar am picat aiurea. A miliarda oara am picat aiurea.
Dar daca Godot... “nu suna niciodata de doua ori”?
