Tertul terapeutului

Constatam in decursul unor sedinte de psihoterapie ca singura modalitate de a observa ca exista un gol, o lipsa este situarea in afara. Este necesar un punct de vedere exterior fara de care nu poti intelege ceea ce se intampla in interior. Cand esti in in plina traire, in curgere, nu poti observa golul sau lipsa. Este necesara situarea unui punct de vedere pe care terapeutul il poate oferi. Acest aspect este logic pentru ca terapeutul joaca rolul de tert care asigura o imagine despre functionarea psihologica.

Pe de o parte sunt cerintele realitatii, pe de alta parte sunt cerintele pulsionale, nevoile proprii, dorintele personale. Intre ele, o persoana este mereu pusa in situarea de a se pozitiona. Uneori este greu sa simti realitatea si sa te ocupi de ea pentru ca cerintele interne par sa ocupe intreg "spatiul psihic". Alteori este o fortare sa te adaptezi impotriva a ceea ce simti la realitate. Altii sunt ocupati sa nege realitatea proprie inconstienta, afirmand puterea si omniprezenta cerintelor realitatii. Si exemplele pot continua. In acest context, fiecare persoana se lasa prinsa in propria lui functionare. Este prinsa in interiorul ei si nu mai poate vedea ceea ce se intampla.

Rolul meu este sa asigura ca aceasta situatie sa fie vazuta. Este o observare neutra a acestei functionari pentru ca ea nu impune o anumita instanta psihica in detrimentul alteia. In fata propriei functionari psihice, terapeutul este un tert care este si interior prin relatia cu el si exterior prin faptul ca poate sa vada ceea ce se intampla.

Vindecarea presupune raspunsul la intrebarea ce facem cu realitatea si cu cerintele emotionale. Iar aceste solicitari sunt concomitente si permanente. Este o intrebare valabila in orice context. Ce facem cu realitatea si  cu cerintele interne cand e vorba de depresie, de atacuri de panica, de despartirea de partener, de gelozie, de dorinta de a fugi, de a cauta un loc de munca, de a te ocupa de copii, etc. indiferent de context aceasta intrebare ramane.

O persoana singura nu poate sa raspunda acestei intrebari pentru ca ii lipseste reperul exterior. Ea poate sa vada ceea ce are dar nu poate sa remarce ceea ce lipseste. Terapeutul singur poate face acest lucru pentru ca aceasta este profesia lui iar relatia terapeutica are ca obiect continuturile psihice ale pacientului. Aici relatia terapeutica devine singura modalitate de interventie, neputandu-se compara cu altceva.

Faptul ca un prieten te asculta, o face empatizand cu cerintele tale emotionale si afective in detrimentul realitatii. El reactioneaza ca tine si vrea sa iti fie bine. El poate sa fie dispus sa modifice realitatea pentru tine, sa o faca sa fie in conformitate cu nevoile tale. Daca esti singura, cea mai buna prietena este gata sa iti prezinte pe cineva. Este o modificare a realitatii. Terapeutul nu va face acest lucru, analistul va porni intr-o investigatie a ceea ce se intampla in singuratatea ta fara sa neglijeze aceiasi realitate comuna tuturor in care, de exemplu, tu stai numai in casa.

Necesitatea unui reper exterior este evidenta pentru ca ea asigura schimbarea psihologica si faptul de a intelege propria traire si contextul real in care functioneaza o persoana.