O relatie vesnica

Desi singura certitutine pe care o avem in viata e ca o vom parasi la un moment dat, regasim in launtrul nostru o dorinta acuta de a face ca lucrurile, starile si, mai ales oamenii, sa reziste in timp, alaturi de noi sau in preajma noastra. Vrem ca relatiile pe care le avem sa fie pentru toata viata. Chiar si parintii pornesc de la aceste asteptari atunci cand aduc pe lume un copil. Sau cel putin, considera firesc sa plece ei inaintea lui.

Asemanatoare ne sunt si asteptarile fata de prieteni sau iubiti. Vrem ca aceasta legatura care se formeaza, pe care noi o cautam si o dorim, sa fie pentru totdeauna. De ce?!? Pentru ca despartirile, de orice fel, sunt dureroase. Cred ca unul dintre lucrurile la care omul nu s-a adaptat pe lumea asta e pierderea. Pierderea unei persoane iubite, pierderea copilariei, pierderea tineretii, pierderea unui obiect drag… Foarte putini oameni stiu sa piarda, sa dea drumul, sa se simta eliberati chiar daca acesta le aduce si durere in suflet.

Chiar si in zilele noastre, multe dintre adolescente isi doresc sa il gaseasca pe El, pe care sa-l iubeasca si alaturi de care sa ramana pentru tot restul vietii. Asteptari nerealiste, dar pline de romantism si naivitate. Dar asta se intampla si persoanelor mai mature, care au trecut oarecum prin viata si au avut tot felul de experiente. Desi suna cat se poate de uman si…normal, tendinta aceasta de a pastra oamenii langa noi pentru tot restul vietii vine pe de o parte din dorinta de a fi fericiti iar pe de alta, din aceea de a ne mentine intr-un imaginar control; al celorlalti, al situatiilor si a vietii noastre.

Cine se gandeste inainte sau imediat dupa ce s-a casatorit ca mariajul se va incheia la un moment dat, prin plecarea sau moartea unuia dintre parteneri? Nu, noi vrem ca totul sa dureze. Cautam in permanenta un echilibru, de fapt o balanta care sa se mentina inclinata mai mult inspre fericire, asa cum o intelege fiecare. Si pornind cu aceste premise, uneori ajungem sa lungim si sa taram pur si simplu o relatie care scartaie, care nu mai functioneaza de multa vreme asa cum ne-am dori. Ne spunem: nu pot sa ma despart de el, sau de ea, dupa atatia amar de ani impreuna! Si persistam intr-o rutina a relatiei, de prietenie sau de dragoste, in care toate lucrurile au fost spuse si facute, care s-a consumat pe deplin si care nu mai ofera niciunuia nimic nou sau placut.

E ca si cum am citi o carte sau am vedea un film, dar nu am vrea sa se mai termine niciodata. Iar asta desi stim ca toate au un sfarsit pe lumea asta, mai ales viata. Da, ai citit o carte (o persoana) frumoasa, minunata, te-a marcat, ti-a facut placere fiecare aspect al ei, te-a fascinat, ti-a indus tot felul de sentimente, ti-a adus o multime de informatii, dar asta nu inseamna ca e singura de pe lumea asta. De unde lipsa aceasta de curaj si de curiozitate? Chiar nu mai pot exista si alti oameni interesanti pe lumea asta? Mai bine sa te plicitisesti in continuare langa aceeasi, ani si ani la rand, in loc sa iti gasesti o alta, poate si mai interesanta decat prima? Care sa nu te raneasca, sa nu te faca nefericita, sa nu te intristeze in permanenta, uneori cu buna stiinta? Unei carti nu ii poti reprosa ca te-a intristat, ca ti-a lasat un gust amar, dar unei persoane ii poti spune ca te face nefericita si, prin urmare, ar fi mai bine sa va gasiti fiecare fericirea in alta parte, separat.

Daca e vorba de o casnicie in care sunt implicati si copii, acest lucru e mult mai dificil de facut. Dar stim de acum ca ei, copiii, sunt mult mai nefericiti atunci cand ii vad pe parinti certandu-se si urandu-se, decat atunci cand traiesc separat, cu unul dintre acestia. Am auzit multi copii spunand: “Voiam sa se intample orice, speram sa se intample ceva, numai sa nu ii mai aud certandu-se si tipand unul la celalalt. Nu mai puteam sa suport. Bine ca s-au despartit!”

Daca e vorba de o prietenie intre doi oameni, atunci lucrurile pot fi relativ mai simple. Ce rost are sa pastrezi langa tine oameni nesinceri, care nu scapa niciun moment in a te bombarda cu invidiile, ironiile si malitiozitatea lor? Atunci cand realizezi ca cel de langa tine nu face altceva decat sa iti provoace stari negative, sa te traga in jos, sa te deprime, sa te descurajeze, ce rost mai are sa pastrezi persoana aceea in preajma ta? Suntem totusi 7 miliarde de oameni pe lumea asta. Nu ai cum sa te plictisesti si cu siguranta vei gasi printre ei si altfel de oameni care sa iti dea o stare de bine, cu care sa poti schimba idei si ganduri, sentimente, chiar daca uneori veti ajunge sa fiti de acord ca nu sunteti de aceeasi parere in toate privintele. In definitiv, fiecare are dreptul la propria lui parere asupra orice, mai ales a vietii.