Casatorita din facultate

Exista o vreme, pana pe la sfarsitul anilor ’80, in care oamenii aveau credinta ca, daca fetele, mai ales cele care se duceau la facultate, nu se casatoreau pana terminau studiile, nu aveau sa se mai casatoreasca usor, daca aveau sa o mai faca vreodata. Parca ar fi fost o limita de timp dictata de niste forte supranaturale, care stabileau varsta maxima pentru casatoria fetelor la 25 de ani. Daca treceai de acea varsta gata, erai considerata fata batrana, cu foarte putine sanse sa te mai casatoresti vreodata.

Si, din cauza asta, multe dintre fete, odata cu intrarea in facultate porneau la start, ca intr-o intrecere din care se casatoreste prima. Era o intrecere pe cat de nejustificata, pe atat de nedreapta. Pentru ca, intrarea la facultate insemna intr-o oarecare masura ceva mai multa libertate, iesirea partiala de sub tutela parintilor. Pe de o parte era presiunea exercitata de cei de acasa si de societate, sa se casatoreasca, sa isi intemeieze o familie, iar pe de alta erau libertatea, distractiile si viata de student, cu tot ce mai presupunea ea. Iar pe langa toate astea, mai era si scopul in sine, pentru care se apucasera sa studieze: formarea unei cariere.

Pentru fetele de atunci era foarte greu sa aleaga. Daca presiunea familiei era prea mare, cedau si alegeau sa se casatoreasca inca din facultate, uneori sa ramana insarcinate si chiar sa abandoneze studiile. Altele, cu ceva mai multa vointa si rezistenta, se inhamau la ambele lupte, le imbinau si se strauiau sa iasa la liman cu bine. Si reuseau, numai ca, dupa terminarea facultatii venea repartitia la posturi care pe atunci era un fel de loterie in care cel mai adesea castigau cei cu pile si relatii. Daca cei doi insuratei studiau la facultati diferite si mai exista si un an doi diferenta intre ei, incepea tragedia. El pleca la post cine stie pe unde in tara, ea ramanea sa isi continue studiile sau, in cazuri si mai nefericite, cei doi erau trimisi fiecare in cate un colt de tara, la sute de kilometrii distanta unul de celalalt. Cum sa poata rezista astfel o relatie? Mai ales o casatorie?

Cel mai adesea, parintii se temeau ca daca fata lor nu se casatoreste pana la finele facultatii, aceasta se va axa atat de mult pe profesie si cariera incat nu o sa isi mai doreasca sa intemeieze o familie si, in mintea lor, rostul femeii doar asta era: sa devina sotie si mama. Daca reusea, datorita studiilor, sa aiba si un post bun si bine platit, cu atat mai bine.

Acestea fiind regulile socitatii de atunci, multe fete se casatoreau destul de devreme, disperate uneori sa nu depaseasca varsta critica, dupa care, lovindu-se de realitatile si problemele ulterioare, divortau la fel de devreme, inainte sau chiar si dupa ce avusesera copii. Oare meritau sa fie impinse inainte in viata, cu forta, fara a apuca sa se maturizeze putin, sa isi dea seama ce fel de om isi doresc alaturi de ele, ce fel de viata ar vrea sa aiba?

Daca lucrurile se intamplau astfel, parintii ajungeau intr-un final sa se resemneze spunand ca fata lor n-a avut noroc, ca a luat un barbat nepotrivit si ramaneau cu speranta ca intr-o buna zi sa reuseasca din nou sa o casatoreasca. Dupa ce treceau prin astfel de experiente, suficient de costisitoare sufleteste daca nu chiar traumatizante, femeile respective intrau din nou in cursa pentru casatorie sau se resemnau si se inhamau la cresterea copiilor si cam atat. O soarta destul de nedreapta am fi de parere acum.

In zilele noastre, fetele, de fapt, femeile, se casatoresc mai degraba dupa ce trec de 25 de ani, dupa ce au incercat cateva relatii, au avut parte de aventuri si experiente, s-au distrat suficient si se simt pregatite sa isi intemeieze o familie. Limita aceea de varsta, de 25 de ani, a fost mutata ceva incolo, chiar si dupa 35 de ani. E o limita imaginara, pe care fiecare persoana si-o stabileste interior si care, daca este depasita, apare panica. Ce ma fac? Daca nu ma mai marit? Daca nu ma mai ia nimeni? Plus ca dupa o anumita varsta incepi sa fii din ce in ce mai tipicara, sa ai mai multe pretentii de la un eventual partener astfek incat sansele descresc din ce in ce mai mult.

Probabil ca singurul leac ar fi sa nu intri in panica. Daca vrei cu adevarat sa iti gasesti un partener potrivit, care sa te faca fericita, alaturi de care sa te maturizezi, sa evoluezi si sa inaintezi in varsta, o vei face. Nu poate sa iti spuna sau sa iti impuna nimeni, si nu e bine sa o faci nici tu, astfel de limite de varsta care nu fac decat sa te angoaseze, sa te panicheze si sa iti intunece mintea atunci cand vei alege in sfarsit pe cineva. Dupa care sa constati cat de gresita ti-a fost alegerea facuta in pripa, din cauza panicii si a unor reguli nescrise dar iata, atat de puternice si influentabile.