Trebuie doar sa vrei. Cati dintre voi nu si-au dorit cand erau mici sa ajunga astronauti, balerine sau cantareti. Si cati oare chiar au ajuns? Cu siguranta veti spune ca sunt aceia care si-au dorit indeajuns de mult. Dar ajunge doar sa iti doresti? Evident ca nu.
Tin minte vorbele bunicii pe vremea cand eram doar un copil nestiutor si rusinos, tanjind sa ma joc si eu cu alti copii de varsta mea. Dar nu faceam nimic altceva decat sa-i privesc de la balcon si sa-mi imaginez ce frumos ar fi sa intru si eu in jocul lor. Iar bunica obisnuia sa-mi spuna iar si iar : "Pai du-te mai copile si te joaca! Doar n-ai vrea sa vina sa te traga de maneca."
Ei bine, asa-i. Oricat ai canta in intimitatea baii tale, cu dusul pe post de microfon, slabe sunt sansele ca vecinul tau de la etajul doi sa fie vreun impresar care, fascinat de serenadele tale nocturne sa-ti faca o oferta de nerefuzat. Si oricat de delicioase ar fi prajiturelele facute dupa o reteta numai de tine stiuta, n-ai sa reusesti decat sa castigi aprecierea celor dragi. Nu ca asta n-ar conta, insa in niciun caz n-ai sa primestiu vreun premiu pentru excelenta gastronomica.
De la anonimat la recunoastere e doar un pas. Un pas greu pentru unii. Trebuie sa ai curajul sa incerci, sa-ti asumi riscul unui esec. Cei care incearca n-au nimic de pierdut. Au in schimb sansa de a reusi sa transforme acel "ce-ar fi daca" in ceva concret.
Cate povesti de succes nu s-au stins oare inainte chiar de a incepe, doar pentru ca un el sau o ea a renuntat brusc sa mai creada in visul, in dorita sa. Oricare ar fi acel vis, incercand esti cu un pas mai aproape de implinirea lui.
Sunt convinsa ca si tu iti doresti sau ti-ai dorit candva acel ceva aparent imposibil de realizat. Poate ca ai renuntat, sau poate inca mai speri. Ce te-a determinat sa te lasi pagubas? Ce anume iti tine speranta vie?
Eu "divortam" de pasiunea mea pentru muzica ori de cate ori vreun individ "binevoitor" imi promitea marea cu sarea si ma lasa apoi cu ochii in soare. Norocul meu este acela de a avea in preajma oameni care ma fac sa inteleg ca ar fi pacat sa renunt. Sunt acei oameni care mi-au explicat ca n-ai cum sa multumesti pe toata lumea si ca mai presus de orice important este ca tu sa fii multumit. Acesti oameni m-au ajutat sa cred, sa cred ca orice e posibil.
La fel se intampla si cu povestea mosului ce aduce cadouri an de an. El exista atata vreme cat noi credem in el. Atata timp cat exista copii care-i scriu scrisori si ii pregatesc batranului cu barba alba cele mai frumoase poezii , Mos Craciun e adevarat. Si daca Mos Craciun exista, atunci totul este posibil.
Voi ce credeti, mai exista Mos Craciun? Sau o sa-mi spuneti ca sunteti prea maturi pentru asemenea povesti, ca Mos Craciun e doar pentru copii?
Exista Craciun fara brad impodobit?
Femeia moderna prin ochii barbatului
