Jobul este viata sau viata este job?

Citeam pe net zilele astea pe nu mai stiu ce site de stiri: Marissa Meyer, CEO Yahoo, a nascut ieri si in doua saptamani se va intoarce la birou. Cum ti se pare chestia asta? In ultima vreme citesc tot mai mult cat de important este jobul, cat de mult muncesc oamenii.

Am citit de curand un articol despre marii presedinti de companii din lume cat de mult stau ei la birou si cum sunt conectati permanent la job, cum nu isi iau vacante de ani de zile si ce tari sunt ei ca fac asta.
Ma uit ca tampita in computer si nu pricep. Asta nu este o lauda. Dimpotriva.

Si viata mea unde e? Ma gandesc asa cum oamenii astia vor ajunge candva la batranete si vor spune: “wow, am avut o viata… plina de deadlineuri, brainstorminguri, rapoarte si intalniri. Nu am vazut primii pasi ai copilului meu, nu stiu prea bine cand a inceput scoala, habar nu am daca a fost indragostit. Am facut sex pe apucate o data la 3 luni, mi-am vazut familia doar pe skipe. Am fost fericit cand s-a inventat facebookul pentru ca am putut sa mai vad si eu ce fac prietenii. “.

Asta e viata oare? Mie personal mi se pare atat de trist sa te imparti numai intre job si job. Sa te trezesti dimineata cu gandul la nu stiu care proiect, sa muncesti toata ziua iar seara sa muncesti din nou de acasa. Sa nu iti iei concediu, sa nu petreci timp cu prietenii. E atat de trist. Si nu pricep ioc de ce se lauda oamenii astia ca fac asta.

Viata este atat de frumoasa!

Am mai vazut si multi sefi care se lauda ca ei nu si-au luat concedii de nu stiu cati ani. Nu pot spune ca acestia sunt oameni care nu au din ce trai si trebuie sa munceasca. Pe aceia ii inteleg, dar cei care au bani, ei bine, pe astia nu ii inteleg. Cica, trebuie sa munceasca si fac un sacrificiu pentru compania lor. Ok, nu ar fi mai bine sa angajezi mai multi oameni care sa faca asta? Si astfel sa nu mai munceasta toti ca tampitii si sa aiba toata lumea si parte de viata?

Imi amintesc de mine pe la vreo 20 de ani. Da, pe vremea aia si eu munceam ca nebuna. Zi si noapte, Week-end-uri si Revelioane. La 25 de ani am cazut bolnava. Mi-a trebuit un an ca sa imi revin din oboseala si stress. Apoi am decis ca vreau sa imi vad si de viata mea. Ei bine, din momentul in care am inceput sa nu ma mai stresses in week-end si seara, am inceput sa am si succes professional. Cariera mea a inflorit din momentul in care am inceput sa lucrez relaxata.

Mi-am facut un hobby din job, dar un hobby de la 9 la 18.00. Dupa.. am viata mea, pictez, ma vad cu prietenii, merg cu bicicleta, fac orice altceva. Si e mult mai bine asa.