Ne-am interesat unde este copilul, am aflat si evident copilul muncea si nu avea timp de maica-sa. Eu m-am amuzat. Desi daca era copilul meu poate ca m-as fi panicat la fel. Era prima zi de job a copilului si maica-sa intrase in crize.
Am vazut multe mame care se sperie cand nu raspunde copilul la telefon. Pana si mama mea face asa desi mai am putin si varsta mea va fi cu 4 in fata. Se sperie ca am patit ceva, imi suna sotul sa intrebe pe unde sunt. Am facut un deal cu ea. Cand ma suna, ii inchid si atunci stie ca am treaba, sunt ok si o sun mai tarziu.
Totusi intamplarea cu pricina m-a amuzat si mi-am amintit ca si eu candva, cam pe la vreo 18 ani, am plecat de acasa. La facultate, mai si munceam. Am venit pierduta in Bucuresti si nu prea intelegeam ce mi se intampla. Ma rataceam in fiecare zi ca nu stiam orasul si mi se parea imens. Pe vremea aia nici mcar nu existau telefoane mobile, nici la camin nu aveam telefon fix. Trebuia sa o sun de la vreun telefon de pe strada (chiar, mai exista asa ceva? Nu am mai fost atenta). Imi dau seama ca o fi fost in sufletul mamei mele ca nu stia mai nimic despre mine.
Aveam in cap si ce invatasem la ora de literatura in scoala despre plecarea de acasa, erau atunci niste carti despre asta si discutam la scoala. Ne invata profesoara cum sa trecem peste. Mi s-a parut inteligenta miscarea. Acum mi se pare, de fapt.
Nu am copii, nu stiu cum e, dar presupun ca e tare trist sa iti plece copilul de acasa. Totusi, vreo cel putin 18 ani ti-a stat asa de aproape si apoi sa nu mai stii ce face, sa nu il mai astepti cu masa de seara, sa nu mai discutati seara de seara. E drept ca exista telefoane acum si e mai simplu. Oarecum. Vorbeam cu o mama care imi spunea ca nu stie cu ce i se imbraca copilul in fiecare zi si asta o doare ca nu poate sa vizualizeze.
Tu cum reactionezi sau cum ai reactionat cand s-a mutat copilul de acasa?
Bai, tu nu iti stii gradele in familie?
E bine sau nu sa lucrezi in familie?
